24.1 C
Paşcani
joi, iunie 30, 2022
Array

Invitatie la Festivalul Calului

Prima ediţie a concursului demonstrativ de sărituri peste obstacole îi aşteaptă pe iubitorii echitaţiei la ERA Shopping Park. Competiţia organizată de Camera Agricolă Judeţeană, Clubul Sportiv Ecvestru Elixir-Zar, Carrefour ERA şi ERA Shopping Park, sub patronajul Consiliului Judeţean Iaşi, va avea loc în zilele de 18 si 19 octombrie 2014 în parcarea Centrului Comercial ERA.

Peste 20 de concurenţi vor lua startul în concursul de sărituri peste obstacole. Probele competiţiei se vor desfăşura în fiecare zi în intervalul orar 1000-1700. Festivităţile de premiere vor avea loc după finalizarea fiecărei manşe de concurs. Dintre campionii naţionali ai Romaniei care evoluează la cluburi sportive cu renume din Iaşi şi din judeţele Neamţ, Bacău, Botoşani şi-au anunţat deja prezenţa, o parte.

Evenimentul îşi propune încurajarea şi promovarea nobilului sport al echitaţiei, al competiţiei şi al spiritului de performanţă, precum şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos. « Interesul comunităţii şi al personalităţilor care au acceptat să ne susţină, arată că reuşim să ne apropiem de obiectivul stabilit de organizatorii acestei ediţii : FESTIVALUL CALULUI ŞI AL ECHITAŢIEI de la Iaşi să devină în timp o platformă de încurajare şi promovare a sportului ecvestru, sperăm ca evenimentul să devină un reper pentru toţi pasionaţii acestui sport « a declarat Monica Ionela PANDELEA, Director Executiv al Camerei Agricole Judeţeane Iaşi.

Ieşenii vor putea admira cele mai frumoase rase de cai: Pur sange englez, Cal de sport romanesc, Shagya , Oldemburg, Frizian. Intrarea este liberă pentru toţi vizitatorii.
Comunicat de Presa CJ Iasi

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow