6.5 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Investiţii în comuna cu trei echipe de fotbal şi străzile fără nume – VIDEO

Pentru mulţi dintre cei care urmăresc evenimentele locale la BIT TV, comuna Valea Seacă este locul unde consilierii locali se ceartă aproape permanent, în şedinţe lungi şi gălăgioase, de cele mai multe ori fără nici un rezultat. Iar asta se întâmplă de mult timp, lupta politicienilor pentru putere lăsându-şi amprenta asupra comunităţii. Unele chestiuni au rămas nerezolvate din motive greu de înţeles, cum ar fi de exemplu lipsa denumirii străzilor. Edilul spune că a încercat să rezolve această problemă, dar câţiva dintre consilieri au dat denumiri în batjocură, cum ar fi „30 Februarie”. Altele au început să îşi găsească rostul, pas cu pas, cărămidă cu cărămidă, stradă cu stradă.

Aşadar, în comuna din valea deloc seacă, unde trăiesc aproape 5500 de locuitori, lucrurile au început să se mişte. Primarul în funcţie, Gheorghe Baiceanu, spune că în ultimii ani de zile au fost făcute investiţii cât nu s-a realizat în ultimii 27 de ani. Mai candidează pentru încă un mandat la conducerea comunei.  Are o experienţă de peste 12 ani de zile ca viceprimar, consilier local şi primar, şi îşi pune, din nou, soarta în mâinile oamenilor care îl ştiu de o viaţă.
TOPILE – SATUL CARE A FOST DESPARTIT DE O RAPA

Comuna se întinde în trei sate presărate pe văi cu pârâie şi dealuri împădurite, cu străzi înguste şi râpe căscate între case. Bugetul, de aproape 30 de milioane de lei pe an, este de multe ori insuficient, dar s-au făcut unele investiţii îndrăzneţe, mai mult cu fonduri guvernamentale.

La Topile, de exemplu, Şcoala Generală cu 8 clase şi 180 de elevi a fost modernizată pe interior. Lucrările s-au desfăşurat cu greutate, în funcţie de banii alocaţi de la buget. A fost făcut şi un nou gard, iar pentru faţadele exterioare şi acoperiş se aşteaptă bani de la Ministerul Dezvoltării şi începerea lucrărilor. Contractul, în valoare de 7, 2 milioane de lei, a fost deja încheiat.

Şi la grădiniţa din localitate, unde învaţă 40 de copii, au fost făcute lucrări de reabilitare. Au fost reparate sălile de clasă, grupurile sanitare, faţadele exterioare şi acoperişul. De asemenea a fost făcută o fântână şi modernizată centrala termică. Lucrările au fost executate cu aproape 500 000 lei, bani de la Guvernul României.

S-au investit sume importante şi pentru repararea unor drumuri, unele extrem de dificile. De exemplu, pentru 650 de m de reparaţii şi consolidare ai unui drum de pe marginea unei râpe, s-au cheltuit 2,2 milioane de lei de la Ministerul Mediului şi încă 200 000 lei de la bugetul local. În acest fel au fost salvate şi câteva case, care erau în pericol de fi înghiţite de alunecările de teren. Drumul respectiv nu a mai fost folosit de utilaje şi maşini de aproape 30 de ani, deşi se afla în mijlocului satului.

Un alt drum de 800 m, în „zona Ardeal”, a fost lărgit şi balastat, şoseaua principală a fost reparată pe o lungime de 2,2 km, în anul 2019, şi s-a turnat asfalt pe alţi 3,5 km de stradă, prin Programul Naţional de Dezvoltare.

PARAU CU PROBLEME

De asemenea a fost modernizat iluminatul stradal, prin montarea a 130 lămpi economice de ultimă generaţie, au fost amplasate bănci, coşuri de gunoi şi europubele şi au fost construite 3 staţii de autobuz.

Şi Școala Generală din Conțeşti, unde învaţă circa 120 de elevi, a fost reparată. Cu bani de la bugetul local, clădirea a fost izolată pe exterior, iar grupurile sanitare au fost modernizate. De asemenea au fost amenajate trotuarele, o fântână şi o centrală termică.

Drumurile din sat sunt mai mult pietruite. Au fost balastate 8 km de stradă, iar alți 1,2 km au fost asfaltaţi cu fonduri guvernamentale. Bătăi de cap dă pârâul Conțeasca, mai ales în urma ploilor torențiale. De curând, acolo au fost inundaţii, iar localnicii aşteaptă să fie despăgubiţi. Primăria face periodic lucrări de întreţinere şi se intenționează refacerea a două poduri.

Şi aici a fost modernizat iluminatul stradal, cu 130 lămpi cu led, şi au fost construite 3 staţii de autobuz.

REPARATII LA PRIMARIE, TABLETE PENTRU COPII

În satul Valea Seacă, centul administrativ al comunei, au fost modernizate grădiniţa, cu fonduri guvernamentale, şi şcoala generală, cu bani de la bugetul local. Şi clădirea Primăriei a intrat în reparaţii, după zeci de ani de zile. O parte dintre drumurile comunale au fost balastate cu bani de la bugetul local, iar unele porţiuni de drum au fost asfaltate cu fonduri guvernamentale. Ca şi în celelalte sate, au fost montate 130 lămpi cu led pentru modernizarea iluminatului public şi au fost construite 3 staţii noi de autobuz.

Printre investiţiile în şcoli şi drumuri, şi-au făcut loc şi altele mai mici. Primarul comunei este bucuros că a reuşit să dea cadouri, de Crăciun, tuturor copiilor şi să organizeze festivalul de datini şi obiceiuri, să cumpere materialele şi echipamentele necesare pentru situaţiile de urgenţă, un tractor cu remorcă, iar prin Grupul de Acţiune Locală să obţină un buldo-excavator, util pentru lucrările în regie proprie. De asemenea, în toată comuna, au fost montate camere de luat vederi în şcoli şi intersecții, iar reţeaua urmează să fie extinsă şi se aşteaptă amplasarea unor echipamente pentru internet gratuit în unele locuri publice. Pe listă se mai află şi extinderea Planului Urbanistic General pentru construirea de noi case, la solicitarea tinerilor reveniţi acasă din străinătate.

O altă problemă de actualitate este pregătirea şcolilor pentru începerea noului an şcolar. Administraţia locală cumpără 500 de tablete cu abonamente la internet, pentru desfăşurarea în bune condiţii a orelor on-line, dacă va fi cazul, şi se încearcă menţinerea unor proiecte din fonduri europene, prin care sătenii care nu au terminat 8 clase să îşi continue studiile, iar elevii cu părinţii plecaţi în străinătate să beneficieze de o masă caldă pe zi.

GAZUL, APA SI CANALIZAREA, PROIECTE PENTRU ANII URMATORI

Dar cele mai importante investiţii pentru comunitate urmează să fie făcute în următorii ani de zile. Locuitorii îşi doresc de mult timp gaz metan. Reţelele urmează să ajungă în comună cu bani de la Guvernul României. Valea Seacă s-a asociat cu alte 4 comune pentru a reuşi să facă 180 km de aducţiune şi câte 30 km de conducte. Primarul așteaptă o mână de ajutor şi din partea administraţiei din Paşcani, pentru ca la Topile reţeaua de gaz să fie extinsă din cea a suburbiei Gâștești.

Un alt proiect important este reţeaua de apă şi canalizare. În fântâni apa este tot mai puţină din cauza secetei, iar asta afectează viaţa locuitorilor. Problema ar urma să fie rezolvată de operatorul regional ApaVital, printr-un amplu proiect din fonduri europene, care va fi realizat în tot judeţul. Pentru comuna Valea Seacă sunt stabilite investiţii de 14,8 milioane de euro.  Tot pentru anii următori este prevăzută modernizarea prin asfaltare a 6,2 km de drum. Documentaţia a fost depusă deja la Ministerul Dezvoltării pentru finanţare. Pe lista de priorităţi a primarului se mai află: continuarea lucrărilor de modernizare a iluminatului stradal, refacerea trotuarelor, modernizarea parcurilor, redeschiderea căminului cultural, cumpărarea unei maşini de pompieri şi obţinerea de finanţări pentru fermierii din comună, prin intermediul Grupului de Acţiune Locală.

FIECARE SAT ARE ECHIPA DE FOTBAL

Am lăsat la final o chestiune emblematică. Comuna Valea Seacă are trei echipe de fotbal, înscrise în campionatul naţional, câte una pentru fiecare sat, şi câte un teren de fotbal. Administraţia locală le finanţează de la bugetul local, în acest an câte 12.000 de lei. Orgoliul şi mândria celor trei echipe de jucători şi susţinători dau sens pasiunii pentru fotbal, atât tinerilor cât şi părinţilor microbişti.

Aşadar trei echipe de fotbal pe teren şi cinci formaţiuni politice în Consiliul Local! O competiție care menţine viu spiritul comunei Valea Seacă, cu bunele şi relele orânduite de Dumnezeu!

Alte articole