More

    Investiții de toamnă într-o comună de lângă Hîrlău

    Array

    Investiţii de toamnă la Scobinți. În şedinţa ordinară de la sfârşitul săptămânii trecute administraţia locală a aprobat lucrările de modernizare la dispensarul din comună. Este vorba de schimbarea acoperişului şi ulucele clădirii, precum şi lucrări la faţadă, valoarea investiţiei fiind de aproximativ 92 mii lei.

    Şi la şcoli se vor face investiţii în perioada următoare. Consilierii locali au aprobat completarea sistemului video cu camere de filmat la unităţile de învăţământ din comună astfel încât să se asigure paza obiectivelor dar şi siguranţa elevilor.

    Tot în această toamnă se va extinde sistemul de iluminat public. Pentru acesta lucrare, administraţia locală a alocat suma de 10 mii lei, urmând să se stabilească unde se va face investiţia.

    Menţionăm că şedinţa ordinară a consiliului local din Scobinți a avut loc joi, 8 septembrie, începând cu ora 15.00 la sediul Primăriei.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Zeci de pășcăneni din etapa a doua s-au imunizat la centrul de vaccinare de pe strada Sportului

    In municipiul Pascani luni a inceput vaccinarea impotriva COVID-19 a persoanelor care se incadreaza in cea de-a doua etapa a campaniei de imunizare. Activitatea...

    Comisiile de specialitate au fost completate. Mai multi la Economic, mai putini la Educatie

    Desi a castigat alegerile locale pentru Consiliul Local , la diferenta de cateva sute de voturi de organziatia PNL iar cele doua formatiuni au...

    Reprezentantii Consiliului Local in CA-urile scolilor

    Legislativul pascanean a fost convocat in regim de urgenta pentru desemnarea reprezentantilor in Consiliile de Administratie si Comisiile pentru Evaluarea si Asigurarea Calitatii, in...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI