10.8 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Inundații grave în Iași. Un bărbat a murit după ce a fost surprins de o viitură

Un bărbat din Iași a fost surprins de viitură, aseară într-o comună din județ. A fost găsit decedat în albia pârâului, în Hândrești.

Purtătorul de cuvânt al ISU Iași, Ionel Roșu: În data de 19.07.2021, în jurul orelor 22:00, în urma unui apel pe numărul unic de urgență 112, am fost anunțați despre faptul că pe un câmp din comuna Oțeleni, județul Iași a fost găsit un bărbat, de aproximativ 47 de ani, decedat.

La locul intervenției a fost mobilizat din cadrul serviciului voluntari de pompieri a comunei Oțeleni un echipaj care a facilitat accesul la victima, a echipajului medical, precum și a poliției. Circumstanțele decesului sunt de competența organelor de cercetare penală.

Au fost instruite toate echipajele de intervenții, inclusiv cele ale serviciului de voluntari din comune, pentru a fi în stare de alertă și a interveni prompt pe timpul producerii unor situații de urgență.

Zboruri deviate de pe Aeroportul Iași

Trei curse care trebuiau să aterizeze luni seara pe Aeroportul din Iași au fost deviate spre alte aeroporturi din țară, din cauza vremii nefavorabile, transmite Mediafax.

„Trei curse internaționale care ar fi trebuit să aterizeze în această seară la Iași au fost deviate pe alte aeroporturi din țară, din cauza vremii nefavorabile”, a anunțat Aeroportul iași.

Este vorba despre zborurile W63622 Bruxelles – Iași, redirecționat pe Aeroportul din Satu Mare, W63672 Bergamo – Iași, redirecționat pe Aeroportul din Bacău, și RO 707 Otopeni – Iași, caz în care aeronava s-a întors la Otopeni.

Meteorologii au emis luni seara o avertizare Cod roșu de furtuni pentru mai multe localități din județul Iași. Au fost anunțate averse torențiale ce vor acumula peste 40-50 l/mp, vijelie, frecvente descărcări electrice și grindină.

Sursa DIGI 24

Alte articole