2.7 C
Paşcani
marți, decembrie 6, 2022
Array

Interpelări parlamentare pentru modernizarea sau construirea de cămine culturale

C.P. În şedinţa Senatului de luni, 16 decembrie 2013, senatorul PSD Florin Constantinescu a adresat o interpelare Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (Companiei Naţionale de Investiţii), având ca obiect ,,Programul prioritar naţional pentru aşezăminte culturale”.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a organizat în perioada 23 septembrie 2013 – 22 octombrie 2013, o sesiune de depunere a cererilor de finanţare prin ,,Programul prioritar naţional pentru construirea de sedii pentru aşezăminte culturale în localităţile unde nu există asemenea instituţii, precum şi pentru reabilitarea, modernizarea, dotarea şi finalizarea lucrărilor de construcţie a aşezămintelor culturale de drept public din mediul rural şi mic urban”, instituit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii aşezămintelor culturale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 143/2007, cu modificările şi completările ulterioare, a obiectivelor:
– Reabilitarea, modernizarea infrastructurii culturale şi dotarea aşezămintelor culturale din mediul mic urban;
– Reabilitarea, modernizarea infrastructurii culturale şi dotarea aşezămintelor culturale din mediul rural.
,,Programul prioritar naţional pentru aşezăminte culturale” reprezintă o iniţiativă a Guvernului României, dedicată creşterii calităţii vieţii culturale în mediul rural şi mediul urban prin extinderea şi susţinerea infrastructurii culturale şi prin diversificarea ofertei culturale.
În încheierea interpelării, senatorul Constantinescu a solicitat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (Companiei Naţionale de Investiţii), să-i fie transmisă o listă a localităţilor urbane şi rurale din judeţul Iaşi, care vor beneficia de construirea de sedii pentru aşezăminte culturale în localităţile unde nu există asemenea instituţii, precum şi pentru reabilitarea, modernizarea, dotarea şi finalizarea lucrărilor de construcţie a aşezămintelor culturale.

Alte articole

Zilele Școlii Speciale Pașcani – spectacol de Sfântul Nicolae

Școala Gimnazială Specială din municipiul Pașcani a îmbrăcat straie...

Corala Protopopiatului Pașcani colindă la Târgu Frumos și Pașcani

Corala „Învierea" a Protopopiatului Pașcani începe seria de manifestări...

Detalierea ingredientelor din meniurile restaurantelor, amânată până la data de 15 martie 2023

Detalierea informaţiilor din meniurile restaurantelor a fost amânată până...

VIVA MAGENTA, culoarea anului 2023

Culoarea anului 2023 este Viva Magenta! Institutul Pantone a...
Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow