4.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Interes aproape zero pentru doza 4: în cabinetele de vaccinare bate vântul

Administrarea dozei a patra de vaccin anti-COVID în cabinetele medicilor de familie a început la Iaşi cu un număr foarte mic de pacienţi dornici să se imunizeze. Medicii de familie spun că acum vin persoane care vor să se vaccineze cu doza a treia, doza „booster”, pentru că vor să plece la muncă în străinătate, iar în unele ţări le este încă solicitată schema completă de vaccinare. Cât despre doza 4, interes tinzând spre zero: nici nu se mai discută despre Covid.

„Acum adresabilitatea este mai mare la doza a treia, însă nu sunt foarte multe programări. Pentru doza a patra sunt în special persoane peste 60 de ani, luni am făcut programări, iar zilele următoare începem să facem primele vaccinuri”, a precizat dr. Anca Deleanu, medic de familie şi preşedinte al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, filiala Iaşi.

Medicii spun că, în acest moment, pentru foarte mulţi pacienţi vaccinarea nu mai reprezintă un subiect de interes şi că este nevoie de o muncă foarte mare de convingere.

„Observ că există foarte multă indiferenţă faţă de doza patru. Am cerut patru flacoane şi pentru unul şi jumătate am deja programate persoane. Ieri (n.r. – luni) am vaccinat şase persoane care au fost programate de noi din timp, pentru că pleacă în America şi au nevoie de toate dozele. Însă, din păcate, vaccinarea este văzută ca o obligaţie, nu pentru ideea de protecţie. Până acum au mai existat discuţii în jurul ideii de vaccinare, însă acum este la latitudinea unor interese personale, nu este despre protecţia sănătăţii”, a explicat dr. Liviu Oprea, medic de familie ieşean şi preşedinte al Colegiului Medicilor Iaşi.

Specialiştii recomandă celor care totuşi vor să se vaccineze să ia legătura cu medicul de familie mai întâi, pentru a fi programaţi, având în vedere că dintr-un flacon pot fi imunizate şase persoane cu serul de la Pfizer BioNTech.

„Trebuie să adunăm măcar şase persoane ca să folosim un flacon de vaccin. De aceea, este indicat să nu vină direct la cabinet, ci să ia legătura şi noi să îi anunţăm când pot veni, pentru că, dacă am deschis un flacon, nu putem să aruncăm una sau două doze, ar fi păcat să se piardă”, a completat dr. Liviu Oprea.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole

Pelerinaj de Florii la Pașcani și Târgu Frumos pe 27 aprilie

Sâmbătă, 27 aprilie, înainte de Săptămâna Mare, în municipiul...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Concert de muzică psaltică, la Pașcani. Corul Academic Byzantion, la Casa de Cultură, pe 26 aprilie

Protopopiatul Pașcani și Asociația Culturală Byzantion organizează înainte de...