17.7 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Întâlnirea anuală a tinerilor din Protopopiatul Pașcani – eveniment de succes – FOTO

Două sute de tineri din Pașcani și comunele apropiate, cu vârste între 14 și 22 de ani, au participat joi, 16 iunie, la cea de-a șasea ediție a evenimentului,  “Tânărul Pășcănean”, organizat de ATOR Pașcani, ce a avut loc la Cabana Vânătorească din Moțca. Programul a debutat cu o slujbă religioasă, iar apoi cu jocuri și ateliere. Tema din acest an a fost ”Rugăciunea – întâlnirea cu Dumnezeu și cu mine însumi”.

Vremea bună de afară, aerul curat și spațiul generos al locației i-au făcut pe tineri să aibă parte de o zi memorabilă, cu multă voie bună, cu noi prietenii, cu învățături creștine și socializare.

În prima parte a zilei a avut loc și o conferință, în care părintele arhimandrit, Petre Nicodim, consilierul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor și stareț al Mănăstirii Bucium, le-a vorbit tinerilor despre importanța rugăciunii.

ATOR Pașcani a primit și în acest an sprijin financiar pentru acest eveniment. Mai exact, municipalitatea, printr-un contract de parteneriat, a dat suma de 6.500 de lei pentru asigurarea mesei participanților.

În județul Iași, întâlniri similare au avut loc în Hârlău, la Mănăstirea Sângeap – Basaraba, iar pe 30 iunie va fi în Iași.

Alte articole