10.8 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Întâlnire la Tătăruși pentru tronsonul de autostradă Pașcani-Suceava (A7) – FOTO

Întâlnire importantă joi, 26 mai, în comuna Tatarusi. Prefectura Iași a organizat o întâlnire de lucru privind tronsonul de autostradă Pașcani-Suceava, parte din A7. Au participat reprezentanți de la Ministerul Transporturilor, de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, proiectant și primarii din localitățile pe raza cărora ar urma să treacă autostrada: Pașcani, Tătăruși, Lespezi și Valea Seacă. În cadrul întrevederii s-a discutat despre stadiul în care se află în prezent acest proiect și care sunt pașii următori.

Un aspect important de lămurit și rezolvat în teritoriu este accesul proiectanților care lucrează în teren pentru foraje pe suprafețele private ale cetățenilor din cele patru localități. Potrivit autorităților, oamenii ar urma să fie despăgubiți dacă în această perioadă le sunt afectate o parte din culturi, de către utilajele folosite în această etapă.

În ultima ședința de Guvern au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru această investiție.

De precizat este faptul că tronsonul Pașcani- Suceava are o lungime de aproape 62 de km și se desfășoară între limitele a 13 unități administrativ teritoriale. Sunt prevăzute 5 noduri rutiere ( Nod rutier Heci, Nod rutier Dolhasca, Nod rutier Roșcani, Nod rutier viitorul Drum Expres Suceava – Botoșani, Nod rutier Aeroport Suceava) și un drum de legătură de circa 6 kilometri care va asigura legătura A7 cu DN29 și cu Aeroportul Internațional Suceava.

Al doilea tronsonul, Suceava-Siret, are o distanță de  57 km.

Împreună au o valoare însumată de peste 21 de milioane de lei, iar contractele pentru studiu de fezabilitate și proiectele tehnice au fost semnate cu asocierea SEARCH CORPORATION – EGIS, cu termen de finalizare iunie 2022.

Potrivit presei naționale, autostrada Moldovei A7 este cel mai avansat dintre marile proiecte de infrastructură rutieră pentru regiunea Moldovei.

Odată finalizata, va prelua mare parte din traficul de pe actualul DN2/E85, un drum care, din punct de vedere al accidentelor, este cel mai periculos drum național din România.

Sursa foto Primăria Municipiului Pașcani

Alte articole