15.2 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Înscrierile în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice, suspendată din cauza unor probleme tehnice

Înscrierile persoanelor fizice de către instalatori în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice, programate începând de miercuri, au fost suspendate din cauza unor probleme de natură tehnică ale aplicaţiei informatice.

Conform unui comunicat al Administraţiei Fondului pentru Mediu, înscrierile sunt suspendate până la remedierea problemelor de funcţionare ale sistemului informatic.

‘Menţionăm faptul că dosarele depuse în aplicaţie vor fi anulate. Înscrierile vor fi reluate după rezolvarea deficienţelor aplicaţiei informatice, la o dată care va fi stabilită şi comunicată ulterior’, se menţionează în comunicat.

Bugetul alocat pentru acest program de ridică la valoarea de 263,7 milioane de lei, iar în plus, pentru a creşte şansele utilizării integrale a bugetului alocat, în aplicaţia informatică, se va permite înscrierea în limita a 150% din valoarea alocată fiecărei regiuni.

‘Având în vedere interesul major de care se bucură acest program, estimăm că bugetul alocat sesiunii care va fi lansată săptămâna viitoare va fi epuizat destul de rapid, dar asigurăm solicitanţii că fondurile vor fi suplimentate. Pentru anul viitor, vom aloca un buget total de 650 milioane lei. Planificăm ca timp de 10 luni, începând cu luna ianuarie 2022, programul să se desfăşoare lunar cu un buget de 65 milioane lei/lună, urmând ca, în luna noiembrie, bugetul alocat să aibă o valoare echivalentă cu suma neutilizată din primele 10 luni de desfăşurare a programului. Astfel, vom putea aproba toţi solicitanţii care vor dori să participe în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice’, declara Barna Tanczos, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, la finele săptămânii trecute, conform unui comunicat al MMAP.

Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.

Finanţarea se acordă în pondere de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 de lei. Suma finanţată de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de beneficiarul final, din surse financiare proprii.

Cheltuielile eligibile în cadrul programului sunt cele cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp (având ca principale părţi componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; structura de susţinere a sistemului; tablou electric curent continuu/curent alternativ), cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice, respectiv TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

Implementarea proiectului se va realiza în cel mult 12 luni de la semnarea contractului de finanţare nerambursabilă, termen în care trebuie realizată instalaţia şi încheiate formalităţile privind recepţia sistemului de panouri fotovoltaice şi obţinerea certificatului de racordare.

Monitorizarea finanţării acordate în cadrul Programului, a investiţiilor realizate, precum şi a respectării condiţiilor prevăzute în Ghidul de finanţare se face de AFM, pe o perioadă de şase ani de la data obţinerii de către beneficiarul final a certificatului de racordare.

AFM a publicat, pe site-ul instituţiei, lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională.

Sursa radioiasi.ro

Alte articole