9.5 C
Paşcani
luni, octombrie 18, 2021
Array

Înscrieri pentru activitățile de la Clubul Copiilor din Pașcani

Înscrieri pentru activitățile de la Clubul Copiilor din Pașcani

Clubul Copiilor Pașcani își deschide porțile pentru anul școlar 2017-2018. Pentru început s-au dat start înscrierilor iar doritorii sunt așteptați să-și descopere talentul într-unul dintre cercurile puse la dispoziție de instituție. Nici în acest an nu vor lipsi chimia experimentală, pictura sau muzica. Trebuie să știți că participarea copiilor la activități este gratuită.

Veste bună pentru prichindei și nu numai. Se deschid porțile Clubului Copiilor din Pașcani iar doritorii se pot înscrie gratuit la activitățile desfășurate la această instituție.

Părinții sau tutorii legali ai acestora trebuie să completeze o cerere de înscriere, care se găsește la Clubul Copiilor. Ca de fiecare dată, activitățile Clubului Copiilor sunt coordonate de profesori cu experiență și foarte bine pregătiți acestea urmând să se desfășoară în trei locații: Pașcani, Hălăucești și Ruginoasa.

Și în acest an aveți de unde alege din Chimie Experimentală, Pictură, Muzică Ușoară Vocală și Instrumentală, Atelierul Fanteziei, Informatică, Floricultură, Orchestră Muzică Populară, Karting, Coregrafie și Tenis de masă (la Pașcani), Chimie Experimentală și Tapiserie-Țesătorie (la filiala Ruginoasa), Gimnastică Ritmică, Fotocineclub și Sanitarii Pricepuți (la filiala Hălăucești).

Participarea copiilor la activități este gratuită.

 

DE LA ACELAȘI AUTOR

Ce mai găsim în trafic: șofer cu alcoolemie de 1,28 mg/l, la Târgu Frumos

Un tanar de 25 de ani a fost prins de politistii din Targu Frumos la volanul unei...

Spitalul General C.F. Pașcani caută director financiar-contabil

Spitalul General C.F. Pașcani caută director financiar-contabil. Data-limită până la care se pot depune actele pentru dosarul...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează cinci muncitori calificați. Se caută zidari, liftier, fochist și instalator

Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani, Județul Iaşi, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a...

POLIȚIA INTERNETULUI: Guvernul Cîțu pregătește cenzura pe YouTube, Facebook, Tik-Tok și toate rețelele sociale. CNA va putea amenda și bloca pe oricine

Profitând de faptul că toată lumea este atentă și preocupată cu criza politică și dezastrul sanitar, Guvernul...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI