19.5 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Inconştienţa la volan: tânăr din Heci condamnat pentru moartea prietenului cu care a fost la grătar

Un tânăr de 25 de ani din localitatea Heci, comuna Lespezi, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare fiind găsit vinovat de ucidere din culpă. 

Marian Atomei a comis fapta acum patru ani, atunci când a produs un accident rutier grav în urma căruia un prieten de-al său a murit. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Paşcani nu este definitivă. În motivarea ei se menţionează că tragedia a avut loc pe 19 iunie 2016, atunci când Atomei, care avea 21 de ani atunci, a mers la un grătar alături de alţi doi prieteni.

Acolo au consumat alcool, însă asta nu l-a oprit pe tânăr să se urce la volan pentru a conduce trei fete din Heci la domiciliu. Ulterior, prietenii s-au oprit într-un bar, unde au continuat să bea. Au plecat spre casă aproape de miezul nopţii şi, în afara localităţii Lespezi, tânărul a Atomei a adormit la volan, iar maşina sa a intrat pe contrasens, oprindu-se într-un cap de pod.

Unul dintre prietenii lui Atomei a fost grav rănit, murind după câteva săptămâni la spital. Individul avea o alcoolemie de aproximativ 2 la mie după accident.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole