10.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Inchisoare si despagubiri dupa ce a batut primarul, viceprimarul si secretarul din Miroslovesti

Supărat că nu primea o adeverinţă de la primărie, un ieşean şi-a făcut dreptate cu pumnul u răzbunarea sa a fost sancţionată de judecători, care l-au obligat să plătească aproape 5.000 de euro daune morale.

Magistraţii ieşeni au publicat motivarea condamnării unui ieşean care a aplicat legea pumnului pentru că nu i se dădea o adeverinţă. Vasile Croitoru a fost condamnat la 1 an şi 8 luni de închisoare cu suspendare, fiind obligat să presteze muncă în folosul comunităţii chiar în instituţia în care au lucrat victimele sale. Cro­itoru a fost găsit vinovat de trei fapte de ultraj, după ce a bătut primarul, vi­ceprimarul şi secretarul comunei Mirosloveşti, supărat că nu îi eli­be­rează o adeverinţă necesară pentru a obţine fonduri europene de la APIA.

Potrivit motivării, fapta lui Croitoru a avut loc în data de 30 iunie 2015, atunci când ieşeanul s-a de­plasat la sediul primăriei din Mi­rosloveşti, unde ştia că trebuie să aibă loc o şedinţă de Consiliu Local. La acel moment, primar în Mirosloveşti era Ionuţ Gospodaru, care le-a povestit judecătorilor că, în timp ce se afla în primărie, a auzit zgomote. Când a ieşit, l-a observat pe Cro­itoru în timp ce îl agresa pe secretarul Dănuţ Ciobanu. Acesta din urmă se afla la pământ şi era lovit cu pumnii de Croitoru, care îl ameninţa cu moartea. Când a intervenit, primarul a fost lovit şi el cu pumnul în zona capului. Croitorul nu s-a oprit şi a intrat şi în biroul viceprimarului Liviu Aioanei, pe care l-a lovit în mod repetat cu pumnul în faţă, fiind liniştit de un consilier local. „În timpul agresiunii, inculpatul Croitoru Vasile nu şi-a exprimat vreo nemulţumire cu privire la activitatea părţii civile Gospodaru Ionuţ, în calitate de primar, sau a celorlalte părţi civile, cu câteva zile înaintea agresiunii inculpatul depunând o solicitare pentru eliberarea unei adeverinţe care să îi servească la APIA, cererea acestuia fiind în curs de soluţionare“, se arată în motivare.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole