14.2 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

ÎNCEPE SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII

În perioada 3 – 7 iunie 2019, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi va derula evenimentului ,,Săptămâna prevenirii criminalităţii”.

Poliția Română derulează an de an evenimentul ,,Săptămâna prevenirii criminalităţii”, în vederea diseminării către publicul larg a unei game cât mai ample de teme preventive, transmise prin mijloace de comunicare moderne, interactive, adaptate caracteristicilor grupurilor țintă vizate.

Evenimentul iniţiat de Poliţia Română are acoperire naţională şi îşi propune să evidenţieze rolul important pe care prevenirea criminalităţii îl are în comunitate.

Manifestarea are un specific aparte, fiecare zi fiind destinată unei anumite tematici, după cum urmează:

3 Iunie – activități pentru prevenirea consumului și traficului de substanțe psihoactive

În prima zi, începând cu ora 16.00, va avea loc lansarea Săptămânii Prevenirii Criminalității, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Iași.

Astfel, polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Iași, Biroului pentru Centrul Universitar Iași, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate împreuncă cu reprezentanți ai C.P.E.C.A. Iași și Institutului de Psihiatrie Socola vor desfășura activități de informare cu privire la substanțele psihoactive, efectele consumului acestor substanțe și modalități de prevenire.

4 Iunie – prevenirea violenței împotriva femeilor

În acest context, polițiștii vor desfășura, începând cu ora 11.00, pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, din municipiul Iași, un marș tematic de informare și conștientizare a efectelor violenței domestice.

5 Iunie – prevenirea delincvenței juvenile și victimizării minorilor

Poliţiştii vor desfăşura, la ora 13.00, o conferință de prezentare a Proiectului ”Impact – Stop Bullying”, la Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași.

De asemenea, poliţiştii și jandarmii ieșeni, împreună cu reprezentanți ai Asociației ROR și Baroului Iași vor aborda teme precum limitele răspunderii penale a minorilor, cauzele şi condiţiile care favorizează comiterea de infracţiuni, precum și consecinţele juridice ale comiterii unor astfel de fapte.

Totodată, polițiștii ieşeni vor organiza activități punctuale pe linia siguranței personale a elevilor, dar și a mediului școlar.

6 Iunie – prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului

Împreună cu Compania de Transport Public Iași va fi lansată o campanie de prevenire a furturilor din buzunare și genți.

Campania va fi lansată în cadrul unei activități preventive de informare ce va avea loc în stația ”Piața Unirii” din municipiul Iaşi, la ora 10.00.

Poliţiştii vor informa populaţia cu privire la consecinţele unui comportament neglijent vizavi de bunurile personale.

Totodată, vor fi organizate sesiuni de informare în şcoli, activităţi de informare a deținătorilor de bunuri şi valori cu privire la obligaţiile pe care le au, vor fi instruite persoanele vârstnice cu privire la eventualitatea comiterii unor înșelăciuni.

7 Iunie – prevenirea criminalității în sistem integrat

Activitățile organizate de polițiști vor fi focusate către prevenirea criminalității strdale în municipiul Iași.

Polițiștii ieșeni împreună cu jandarmii ieșeni, polițiștii de frontieră și reprezentanți ai C.P.E.C.A. Iași, A.N.I.T.P. Iași și D.G.A. Iași, vor organiza, începând cu ora 10.00, în Parcul Expoziției, din municipiul Iași, o sesiune de informare a cetățenilor.

 

IPJ IASI

Alte articole