6.9 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Începe nebunia cardurilor pentru ajutorul de căldură. Se împart, dar nimeni nu a fost anunţat dacă va primi sau nu. Tot ce trebuie să ştie ieşenii

Ieşenii cu venituri mici, care ştiu că s-ar încadra pentru ajutorul financiar de 1.400 de lei, ajutor cu care să îşi poată plăti facturile la căldură, curent sau chiar să îşi cumpere lemne şi alte materiale de încălzire, trebuie să aştepte să primească de la poştaşi cardul de energie ca să ştie clar că se află printre beneficiarii acestui sprijin din partea statului român.

Lista este alcătuită de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi transmisă Poştei Române, care va trimite beneficiarilor plicul acasă peste câteva zile. Asta, însă, fără ca oamenii să fi primit între timp o înştiinţare că se află printre cei care vor primi aceşti bani.

Sprijinul se acordă per loc de consum, iar în gospodăriile cu mai mulţi locuitori venitul pe membru de familie nu trebuie să treacă de 2.000 de lei. Asta e prima ciudăţenie a acestor carduri. Dar mai sunt şi altele.

Cardurile vor fi distribuite în perioada 1 – 15 februarie, primele carduri de energie fiind deja tipărite, după cum a anunţat, ieri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Ajutoarele de încălzire ar urma să fie plătite de stat începând cu 1 martie.

Cei 1.400 de lei sunt împărţiţi în două tranşe egale. Prima tranşă, de 700 de lei, va fi încărcată pe card în luna februarie (pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023), iar alţi 700 de lei în luna septembrie (pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023).

Ca să poată plăti facturile cu acest card emis pe suport de hârtie, beneficiarul trebuie să se ducă la poştă cu cardul de energie, buletinul şi factura, însă există posibilitatea să le plătească şi direct la poştaşi, care vor fi instruiţi în acest sens, susţin reprezentanţii Poştei Române.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole