Urmează o săptămână de foc pentru cei aproape 5.000 de absolvenţi de liceu din Iași, care participă în acest an la examenul de bacalaureat. Până pe 30 iunie, când este programată prima probă scrisă, la limba și literatura română, tinerii trebuie să-și verifice competențele în utilizarea calculatorului, dar și la o limbă străină.
În perioada 16 – 20 iunie, absolvenții vor susţine evaluarea competenţelor digitale. În cadrul acestei probe, care va avea o durată de o oră şi jumătate, tinerii trebuie să demonstreze că deţin cunoştinţe minime de informatică.
”În cadrul probei, ei trebuie să completeze pe calculator anumite răspunsuri, să realizeze pe calculator anumite operaţii în aplicaţiile studiate în liceu. Proba constă în completarea a două fişe, o fişă pentru rezolvarea căreia au nevoie de acces la internet, deci o probă de 15 minute, după care o oră şi un sfert au pentru rezolvarea celorlalte cerinţe,” a precizat inspectorul școlar Stelian Hadâmbu.