-4.9 C
Paşcani
luni, februarie 6, 2023

Încep investigaţiile arheologice pe tronsonul Paşcani-Suceava al Autostrăzii A7

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, anunţă, sâmbătă, că firma care efectuează studiul de fezabilitate pe segmentul Paşcani-Suceava al Autostrăzii A7 va începe investigaţiile arheologice, iar primăriile localităţilor aflate pe traseu vor acorda întreg sprijinul.

„Începând cu data de 30 martie, reprezentanţii companiei care elaborează studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic al Autostrăzii A7, vor începe investigaţiile arheologice de pe segmentul rutier Paşcani – Suceava. Lucrările vor fi efectuate pe teritoriul următoarelor UAT-uri: Municipiul Paşcani, Valea Seacă, Tătăruşi şi Lespezi, în vederea executării lucrărilor pentru definitivarea studiilor. Săpăturile deschise vor avea dimensiuni de aproximativ 6m x 2,50 m, cu adâncimi cuprinse între 50 – 70 cm”, a scris pe Facebook şeful CJ Iaşi, Costel Alexe.

Potrivit acestuia, autostrada A7 Suceava-Ploieşti se va intersecta cu autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş în apropierea municipiului Paşcani.  Totodată, Costel Alexe a precizat că atât Consiliul Judeţean Iaşi, cât şi primăriile localităţilor de pe traseul Autostrăzii A7 vor acorda întreg sprijinul companiei care elaborează studiul de fezabilitate.

În cursul zilei de vineri, Cătălin Urtoi, consilier al ministrului Transporturilor a avut o întâlnire cu prefectul Iaşiului, Bogdan Cojocaru, după ce proiectantul Search Corporation i-a cerut sprijinul pentru ca lucrările de pe teren să nu fie blocate.  „Domnul prefect m-a asigurat de tot sprijinul său şi vom colabora pentru ca cele două proiecte din judeţul Iaşi, respectiv A7 şi A8, să avanseze conform programului”, a scris pe Facebook Cătălin Urtoi.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow