8 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Incendiu la Spitalul Matei Balș din Capitală. Patru persoane au murit carbonizate

Incendiul care a izbucnit vineri dimineaţă la un pavilion al Spitalului ”Matei Balş” din Capitală, fiind declanşat planul ”roşu”, a fost lichidat. Patru persoane au decedat. O parte dintre pacienți sunt transportaţi la mai multe spitale. Un număr de 102 persoane au fost evacuate, La Institutul ”Matei Balş” s-au deplasat şeful DSU, Raed Arafat, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, secretarul de stat în MS Andreea Moldovan, prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.

Un număr de 102 persoane au fost evacuate vineri dimineaţa, în urma incendiului izbucnit la Institutul „Matei Balş” din Capitală.

„Am reuşit să lichidăm incendiul şi să evacuăm personalul atât de la etajele superioare, cât şi de la parterul clădirii. În afară de cele patru persoane care sunt decedate, celelalte persoane – până la un număr de 102 – au fost evacuate şi transportate către echipajele de prim ajutor şi ulterior către spitalele desemnate. Am avut 24 de autospeciale de lucru cu apă şi spumă, 4 autoscări de salvare de la înălţime, patru pentru descarcerare şi 10 microbuze pentru transport persoane”, a precizat comandantul intervenţiei la faţa locului, colonelul Şchiopu de la ISU.

El a afirmat că primul apel la 112 a fost primit la dispecerat la ora 5,05, iar primul echipaj de pompieri a ajuns la faţa locului la ora 5,13, după opt minute.

„Am constatat că ardea cu flacără deschisă la parterul clădirii, pe o suprafaţă de circa 100 – 120 de metri pătraţi. Au fost afectate patru saloane. Era o ardere generalizată cu degajări mari de fum şi cu posibilităţi reale de extindere la etajele unu pe faţadă. Am intervenit atât din exterior, cât şi din interior. S-au constituit echipe de căutare-salvare, concomitent cu echipele de localizare şi lichidare a incendiului”, a precizat Şchiopu.

CONTINUARE PE AGERPRESS.RO

Alte articole