11.6 C
Paşcani
miercuri, octombrie 27, 2021

Incendiu la Sirețel. Bărbat găsit carbonizat în casă

Tragedie in localitatea Siretel, marti, 23 martie, in jurul orei 13:10. Un barbat de 62 de ani si-a pierdut viata in urma unui incendiu care a cuprins incaperea in care se afla. Pompierii au fost anuntati prin apel la 112 despre faptul ca o locuinta arde, iar la fata locului au fost trimise două autospeciale de stingere din cadrul Secției de Pompieri Pașcani și personal din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al Comunei Sirețel.

La ajungerea pompierilor militari la locul intervenției, incendiul se manifesta generalizat într-o încăpere la o casă bătrânescă compusă din patru încăperi. În urma incendiului au ars bunurile din încăperea cuprinsă de flăcări, fiind salvate celelalte camere.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea mijloacelor de încălzire improvizate.

Potrivit unor informatii neoficiale, victima ar fi fost o persoana cu dizabilitati si locuia singura. Vecinii sunt cei care au alertat autoritatile, dupa ce au vazut fumul gros.

Avand in vedere cauza probabila a acestei tragedii, pompierii precizeaza ca frecvent au loc incendii pornite de la exploatarea necorespunzătoare a aparatelor electrice de încălzire sau a instalaţiilor electrice.

 

Pentru a evita, trebuie luate urmatoarele masuri:

–           nu utilizaţi instalaţii electrice defecte, realizate sau reabilitate de personal neautorizat, montate direct pe materialele combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant;

–           nu suprasolicitaţi circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care depăşesc puterea nominală a acestora;

–           nu utilizaţi mijloace electrice de încălzire locală improvizate;

–           supravegheaţi permanent mijloacele de încălzire electrice aflate în funcţiune, chiar dacă sunt prevăzute cu mijloace de protecţie (termostat), deoarece acestea pot să nu funcţioneze la parametrii prevăzuţi şi deconectaţi-le în cazul în care apar defecţiuni sau părăsiţi încăperea respectivă.

În cazul producerii unui incendiu:

–           se vor anunţa în timp operativ serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă la numărul unic de urgenţă 112;

–           se vor evacua materialele combustibile din zona focarului;

–           se vor deconecta obligatoriu instalaţiile electrice de sub tensiune;

–           se va acţiona pentru stingerea incendiului cu stingătoarele din dotare sau apă (doar după deconectarea instalaţiilor electrice de sub tensiune).

 

Nu uitaţi!

Paza bună trece primejdia rea!

Învaţă ce trebuie să faci!

Siguranţa ta şi a celor dragi depinde de cunoaşterea unor reguli simple.

DE LA ACELAȘI AUTOR

Efectele noilor restricții, la Pașcani. Mască pe stradă, aglomerație la vaccinare, baruri închise

Oameni cu masca pe strada, baruri inchise, restaurante pe jumatate goale, aglomeratie pentru vaccinare si certificatul verde...

FOTO/VIDEO | Târgu Frumos: Traficant de droguri reținut. Oamenii legii au ridicat o cantitate impresionantă de canabis, ce urma să fie vândută în oraș

Politiști, procurori și luptători SAS au intrat in casa unui barbat din Targu Frumos, sambata, 23 octombrie,...

Primele informații în urma anchetei buletinelor falsificate de la Târgu Frumos. Documentele erau folosite pentru a trece granița spre Anglia

Barbatul din Targu Frumos retinut joi, 21 octombrie, pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată,...

Noi angajări la Primăria Pașcani. Inspector la Investiții și doi consilieri juridici

Noi angajari la Primaria Pascani. Administratia locala cauta inspector pentru Serviciul Tehnic si Investitii si doi consilieri...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI