22.6 C
Paşcani
vineri, iunie 18, 2021
22.6 C
Paşcani
vineri, iunie 18, 2021
More
    Array

    Incendiu cu victime la o școală din Pașcani

    Ultimele știri

    Incendiu cu victime la o școală din Pașcani. Din fericire a fost vorba doar despre un exercițiu pentru a se vedea viteza de reacției și intervenție a elevilor, profesorilor și a pompierilor pășcăneni în asemenea situații. Exercițiile au fost puse la punct de către personalul specializat, iar rezultatul a fost mulțumitor. În fiecare lună, luptătorii cu focul au programate asemenea intervenții la societății și unități importante de pe raza Municipiului.

    Sirenele s-au auzit astăzi pe străzile din Pașcani câteva minute bune pentru a anunța intervenția la școala cu cei mai mulți elevi din oraș. Aici, cei peste 800 de elevi aflați în această după amiază la cursuri au ieșit în ordine din sălile de clasă și au urmărit intervenția pompierilor de pe terenul de sport din curtea unității.

    O dată ajunși, ompierii au urcat la un etaj al școlii pentru a scoate electricianul rămas înțepenit între bănci. Scos de acolo, a fost dus pe brațe până la mașina SMURD, acolo unde i-au fost acordate îngrijirile medicale necesare.

    Un alt exercițiu programat a fost cel a unei persoane rămase incarcerate la volanul mașinii, după ce autoturismul a fost implicat într-un accident rutier.

    Astfel, pompierii și oamenii școlii au verificat viteza și proptitudinea rezolvării unor astfel de intervenții, dacă acestea ar fi reale. Rezultatele au fost mulțumitoare.

    La acest exercițiu au intervenit patru mașini de pompieri și cu personalul din dotare de la Subunitatea de Pompieri Pașcani.
    Lunar sunt programate exerciții similare la societățile și unitățile din Municipiu. VEZI MATERIALUL VIDEO ÎN CADRUL ȘTIRILOR INFOBIT.

    Ce părere ai?

    Meteo

    Paşcani
    cer acoperit de nori
    22.6 ° C
    22.8 °
    21.9 °
    82 %
    6.9kmh
    100 %
    vin
    22 °
    sâm
    18 °
    Dum
    22 °
    lun
    26 °
    mar
    28 °

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    OPINII

    Un sistem putred, in care omul nu conteaza!

    Urmăresc cu uimire șirul evenimentelor privitoare la copiii obligați să meargă pe jos, printre mașini, câțiva km zilnic, până la locația provizorie, după ce...

    Politica si cadourile pentru copii

    Festivitatile programate la Pascani pentru Ziua Nationala a Romaniei sunt blocate. Daca vineri nu se va intampla o minune, pe 1 Decembrie nu vor mai...

    Administratie si politica, fara suflet

    PSD Pașcani a uitat să facă politică în cei 8 ani de zile cât a fost la putere.  S-a văzut și la ședința în...

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet