More

    În Parcul Municipal vor fi aprinse mii de luminițe

    Array

    Mii de luminițe sunt pregătite pentru a fi aprinse sâmbătă seara în Parcul Municipal. Și aceasta nu este singura activitate în cadrul Festivalului Luminii programat pentru acest sfârșit de săptămână de către cercetașii din Pașcani.

    Aflat la a VII a ediție, Festivalului Luminii este programat pentru seara zilei de sâmbătă, 14 mai. Astfel, începând cu ora 18.00 cât mai multe persoane de toate vârstele sunt așteptate în Parcul Peștișorul să participe la o seara altfel. Pe lângă gulguțele aprinse vor fi și zeci de ateliere de lucru. Este vorba despre ”dreamchacher și brățari”, ”cărțile pe față”, ”codițe și împletituri pentru păr”, „tatuaje”, ”facepainting”.

    Nu vor lipsi și delicioasele clătite umplute cu tot felul de dulcețuri pregătite în casă, prăjituri făcute de cercetași dar și limonadă. Anul acesta vor fi implicați în organizarea manifestării peste 100 de volutantari.

    Festivalul Luminii este un alt fel de festival, fiind și un spațiu de manifestare artistică a tinerelor talente, motiv pentru care începând cu orele 20.00 în cadrul evenimentului, iubitorii de muzică sau stand-up comedy vor avea parte de un program artistic susținut și cu sprijinul voluntarilor de la Asociația ”ȘANSA 2010”.

    Mai mult, va exista și o cauză caritabilă, care vizează ajutarea copiilor dintr-un centru de plasament.

    Scopul acestei manifestări culturale organizată în fiecare an de cercetași este acela de a reaminti oamenilor de frumusețea lucrurilor mărunte din viața lor.

    Precizăm că ideea unui astfel de festival organizat de cercetași a apărut pentru prima dată în 2004 la Cluj Napoca, iar în 2008 s-a extins la nivel național.

    Ce părere ai?

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    rca-ieftin.ro

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet