21.2 C
Paşcani
luni, octombrie 2, 2023
Array

“In asteptarea lui Mos Nicolae”. Serbare la Colegiul C.F. Unirea Pascani

In ajun de Sfantul Neculae, astazi, 05 decembrie 2012, la ora 10:30, elevii de la Colegiul Tehnic C.F. Unirea Pascani, in colaborare cu Scoala Gimnaziala Speciala, Liceul Tehnic Mihai Busuioc si Colegiul National Mihai Sadoveanu au organizat o serbare denumita “In asteptarea lui Mos Neculae”.

Dansurile populare au dat startul deosebitului eveniment, iar mai apoi cateva colinde interpretate de elevi au indus spiritul Craciunului. Toate activitatile s-au incheiat cu o moment special, in care Mos Nicolae a poposit din drumul lui tocmai la colegiul. S-a spus povesti despre viata Mosului, iar mai apoi s-au impartit daruri copiilor cu nevoi speciale.

De asemenea, motivul organizarii acestui program s-a datorat si Zilei Internationale a Voluntariatului, sarbatorita la aceasta data inca din anul 1985. Cele patru unitati de invatamant de la serbare se afla in parteneriat intr-un proiect educativ de voluntariat “Din suflet de copil” inca de anul trecut. Principalul obiectiv in cadrul acestui proiect a fost si este in continuare strangerea de fonduri pentru ajutorarea copiilor cu cerinte educative speciale de la Scoala Gimnaziala Speciala Pascani.

Alte articole

Restricții pentru traficul greu pe strada Unirii. Kogălniceanu rămâne cu sens unic

Sedinta importanta pentru circulatia rutiera in anumite zone din...

 Seniorii ceferiști, întâlnire emoționantă lângă locomotiva de epocă din Pașcani

Intalnire cu mare incarcatura emotionala, duminica, 1 octombrie, in...

Seniorii pășcăneni, sărbătoriți de ziua lor – FOTO

Ziua internationala a persoanelor varstnice a fost sarbatorita prin...

Festivitate de deschidere la Clubul Copiilor Pașcani – VIDEO

Clubul Copiilor din municipiul Pascani si-a deschis portile pentru...