Iluminat stradal modern în comuna Lespezi
Sute de lămpi economice vor lumina comuna Lespezi de acum înainte. Ele au fost montate, iar recent a avut loc și recepția lucărilor. Investiția a fost realizată cu sprijinul Consiliului Județean. Edilul Ioan Lazăr spune că acestea vor reduce considerabil consumul de energie electrică. Investiții în comună vor mai fi la școli, drumuri și chiar amenajarea unei piețe agroalimentare.
Iluminat stradal modern în comuna Lespezi. Recent au fost amplasat 360 de lămpi pe străzile principale din localitate, iar luminile pe timp de noapte sunt cu mult mai bune, spun cetățenii și chiar primarul Ioan Lazăr. Investiția costă o sută de mii de euro, iar plata se face în rate pe o perioda de 5 ani, din cotele primite de la Consiliu Județea prin proiectul de Dezvoltare Locală.
Proiectul are utilitate în comună dat fiind facturile la energie electrică mult mai mici, chiar și cu 50 la sută, pentru ca lămpile au leduri de 35 watti. Firma care s-a ocupat de lucrări este Electromagnetica din București iar în proiect scrie că tot ei se ocupă și de reparații pentru că termenul de garanție are cinci ani. Lămpile au o durată de viață de până la 12 ani.
Luminate sunt și străzile secundare din comună. O parte dintre lămpile ce se aflau pe străzile principale fiind montate acolo unde era mare nevoie.
Proiectele administrației din Lespezi nu se opresc aici. În următoarea perioadă se vor asfalta aproape 10 km de drum, dintre care 7,7 de exploatație forestieră.
Și Școala din Heci va fi dată în folosință. Se mai așteaptă câteva aprobări, iar copiii vor învăța în săli de clase noi, dotate la ultimele standarde, cel mai probabil începând cu data de 1 decembrie a.c.
De asemenea, recent a fost inițiat un proiect pentru întreprinzătorii mici și mijlocii prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) în valoare de 300 de mii de euro pentru modernizarea unei piețe unde să fie comercializate diferite produse.
Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News