8 C
Paşcani
luni, noiembrie 29, 2021

IGPR: Peste 65 de tone de tutun şi aproape 44 de milioane de ţigarete, confiscate în acest an; 712 dosare penale

Peste 65 de tone de tutun şi aproape 44 de milioane de ţigarete au fost confiscate, în primele cinci luni ale anului, la acţiuni pentru prevenirea şi combaterea traficului, prelucrării şi comerţului ilegal în domeniu, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române transmis, sâmbătă, AGERPRES.

Poliţiştii au indisponibilizat 43.940.992 de ţigarete şi 65.378 de kilograme de tutun vrac (echivalentul a 93.397.142 de ţigarete). Numărul de ţigarete confiscate a crescut cu circa 142% faţă de perioada similară a anului 2020 (18.133.579 de ţigarete capturate).

În acest domeniu, în primele cinci luni ale anului, poliţiştii au constatat 882 de infracţiuni, dintre care 775 prevăzute de Codul vamal, 100 stipulate de Codul fiscal şi şapte infracţiuni de evaziune fiscală. Au fost înregistrate 712 de dosare penale în care sunt cercetate 1.099 de persoane.

Împotriva a 91 de persoane au fost dispuse măsuri preventive. Astfel, 31 de persoane au fost arestate preventiv, 53 – plasate sub control judiciar, iar pentru şapte s-a luat măsura arestului la domiciliu.

Totodată, au fost aplicate 140 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 171.500 de lei.

Potrivit IGPR, acţiunile întreprinse în ultima perioadă pentru combaterea acestui gen de criminalitate au contribuit la diminuarea nivelului pieţei negre de ţigarete, aspect confirmat de ultimul studiu Novel, conform căruia aceasta se situa, în martie 2021, la 9,9%, în scădere cu 2,2%, faţă de ianuarie 2020 (12,1%).

Sursa Agerpres

 

DE LA ACELAȘI AUTOR

Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza pentru luna decembrie 2021

Luna decembrie va fi mult mai caldă decât în mod normal, cu temperaturi mai ridicate, potrivit ANM. Săptămâna...

Studiu: În Europa, trei sferturi dintre copiii care practică un sport sunt abuzaţi. România, printre ţările cu cele mai multe victime

Statistici alarmante au fost publicate sâmbătă de Universitatea Edge Hill din Anglia. În urma unui studiu, la...

Iată cum se utilizează un test de salivă pentru depistarea Covid-19. Miniștrii Educației și Sănătății au făcut demonstrațiile – VIDEO

Ministrul Educației, prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu și ministrul Sănătății, dr. Alexandru Rafila, au realizat o...

City Insurance începe plata despăgubirilor pentru clienți

Mâine, 29 noiembrie, începe plata primelor despăgubiri către păgubiţii City Insurance. Societatea de Asigurare-Reasigurare a intrat în faliment...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI