1.6 C
Paşcani
luni, octombrie 25, 2021

Ieşenii ies iar în stradă. Autostrada să treacă pe unde vor ei, nu pe unde vrea ministrul!

Societatea civilă se mobilizează pentru un nou protest în susţinerea proiectului autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş. Ma­nifestaţia se desfăşoară în contextul în care, în Comisia de buget a Parlamentului, ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a anunţat că autostrada care va lega Moldova de Transilvania va fi pe axa Bacău – Braşov.

Solicitarea pentru protestul care va avea loc pe pietonalul Ştefan cel Mare, duminică, la ora 12.00, a fost depusă de grupul civic „Moldova vrea autostradă“, mişcare care, recent, a dobândit personalitate juridică. Asociaţia colaborează în organizarea mitingului cu „Împreună pentru autostrada A8“.

„În contextul în care în bugetul naţional nu s-au alocat fonduri pentru studii de fezabilitate normale aferente autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş, iar ministrul Felix Stroe a venit cu diversiunea asta, Bacău – Braşov, vrem să facem un miting duminică pe pietonal, în faţa Primăriei“, a declarat antreprenorul Marius Alexa, reprezentantul Asociaţiei „Mol­dova vrea autostradă“.

El a adăugat că la protest sunt aşteptate cel puţin 1.000 de persoane şi a subliniat, ironic, că scopul ma­nifestaţiei este de a „arăta aprecierea faţă de dispreţul şi dezinteresul guvernului“ în urnirea proiectului autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş.

„Este o reacţie la bătaia de joc a guvernului. Regiunea are nevoie de autostradă pentru a merge direct către Vest. Nu vrem diversiuni care să dividă moldovenii în diverse tabere, să ne învrăjbească între noi, vrem să arătăm guvernului că duce o politică antinaţională. Este strigător la cer“, a completat antreprenorul.

Sursa Ziarul de Iasi



DE LA ACELAȘI AUTOR

Declarația pe propria răspundere care trebuie completată de persoanele nevaccinate. DOCUMENT

Odată cu adoptarea noilor restricții în Capitală persoanele nevaccinate vor putea să iasă din casă doar cu...

După ce au dublat sau chiar triplat prețurile, firmele de asigurări acceptă plata polițelor RCA în rate

Polițe RCA plătite și în rate - este oferta unor firme de asigurări, după ce din cauza...

Hotărâre CNSU: România va solicita ajutor internaţional în lupta cu COVID – medicamente, echipamente, echipaje şi echipe medicale

România cere sprijin internaţional pentru gestionarea pandemiei de coronavirus, iar CNSU a adoptat, sâmbătă seară, o decizie...

Reţeaua “Târgu”: tăiau certificatele verzi Covid-19 ca pe biletele de autobuz pentru navetişti

Doi tineri din Târgu Frumos care făceau cărăuşie ilegală de persoane Iaşi - Marea Britanie au fost...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI