18.3 C
Paşcani
duminică, septembrie 26, 2021
Array

Iată adevărul despre panourile reflectorizante

panouri reflectorizante

Firmele care montează panouri reflectorizante în spatele caloriferelor le recomandă persoanelor care au centrală sau repartitoare. Ei promit facturi cu 20% mai mici. „O oarecare economie există, dar nu putem aprecia cât pentru că cel puţin la noi, la Iaşi, nu au fost făcute studii de laborator pentru a calcula cât de benefice”, atrag atenţia profesorii ieşeni de la Universitatea Tehnică.

În acest an la modă par a fi panourile reflectorizante „Heatkeeper”, din PVC, care sunt montate în spatele caloriferelor şi au rolul de a nu permite căldurii să intre în perete, redirecţionând-o în cameră. Firmele care produc aceste panouri susţin că montarea acestor plăci în spatele tuturor caloriferelor din casă au ca rezultat final o factură cu 20% mai mică. În plus, în urma unor studii, s-ar fi calculat că timpul necesar încălzirii camerei în care sunt montate panouri în spatele caloriferului se reduce cu până la 25%, spun reprezentaţii firmelor de profil. „Panourile reflectorizante Heatkeeper funcţionează în următoarele modalităţi: reflectă căldura pierdută prin peretele din spatele caloriferului, apa din calorifer rămâne fierbinte mai mult timp, astfel încât centrala va porni mai rar, distribuie căldura mai bine în încăpere datorită profilului său special conceput în acest scop, iar datorită profilului său special sub formă de «dinţi de fierăstrău» se creează perne de aer între perete şi panou, cu rol izolant”, se arată pe site-ul unui distribuitor de panouri.

 

Citeste articolul in intregime pe ziaruldeiasi.ro

DE LA ACELAȘI AUTOR

Primele efecte ale restricțiilor: Centrele de vaccinare se aglomerează de la o zi la alta, după ce săptămâna trecută bătea vântul prin cabinete

Centrele de vaccinare se aglomerează de la zi la zi tot mai mult. Oamenii vor să dobândească...

Proiect: Amenzile de circulație să fieProiect: Amenzile de circulație să fie date în urma monitorizării video a drumurilor publice date în urma monitorizării...

Rețeaua de drumuri publice ar urma să fie monitorizată video de către polițiști, astfel încât abaterile șoferilor...

Florin Cîţu vs. Ludovic Orban, la congresul PNL. Liberalii îşi aleg viitorul preşedinte de partid

Congresul PNL îi pune faţă în faţă pe Ludovic Orban, preşedintele actual al partidului, şi Florin Cîţu,...

Heleșteni: Omorât pe drumul sătesc dis-de-dimineaţă de un vitezoman: circula cu mult peste 100 km/h printre case

Un sătean din Heleşteni a fost omorât de maşina unui vitezoman care a ricoşat ca o bilă...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI