6.9 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Iașul a pierdut șase arbori monument! Alții noi, printre care și doi din Hârlău, spre avizare

Copacii au fost avizați pentru tăiere deoarece erau usacți sau afectați de boli. Din fericire, lista arborilor seculari din județ ar putea fi completată cu alți 22 de arbori monument. Pentru patru dintre ei deja s-au primit toate avizele necesare. Pentru alți 18 se mai așteaptă câteva aprobări.

Aproape 500 de ani, atâția numără Teiul Luceafărului, căruia ieri i s-au adus ample omanii, cu prilejul împlinirii a 173 de ani de la naștere. Teiul este cel mai vechi arbore din Parcul Copou şi a fost consolidat de mai multe ori, fiind ameninţat de furtuni şi de putreziciune.

În anul 1990, prof. dr. Mandache Leocov, responsabil pe atunci de arborii monumentali din partea Academiei Române, şi director al Grădinii Botanice din Iaşi, a primit sarcina de a-l revigora. „Am desfăcut plomba de beton. Tot lemnul era putred până jos. Am lăsat deschis ecranul rămas. Era un fel de mască de scoarţă despre care nu se ştia ce e exact. În toată literatura, în toate peregrinările pe care le-am făcut eu în ţară şi străinătate, nu am mai întâlnit fenomenul ăsta. Este unic. El singur s-a salvat de la moarte. Noi l-am ajutat apoi cât am putut”, scria regretatul profesor Mandache Leocov. Arborele a supraviețuit printr-o minune a naturii: „două rădăcini aditive, care au crescut şi s-au strecurat pe lângă plombă, au ajuns, prin golul din trunchi, în pământ”. Pentru Iași, Teiul lui Eminescu este un simbol, fiind vizitat anual de mii de turiști. De altfel, potrivit specialiștilor de la Agenția Pentru Protecția Mediului (APM) Iași, este și cel mai popular arbore, pe lista scurtă a celor mai importanți copaci din zonă.

 Cel mai bătrân arbore din județ este teiul hibrid de la Mănăstirea Bârnova, care numără în jur de 700 ani, iar cel mai bătrân pom fructifer rămâne Părul Lui Sticea de la Ciohorăni, cu circa 620 ani.

 Iaşul este  judeţul cu aproape 400 de exemplare arbori monument al naturii, o carte de vizită importantă de promovare a capitalul natural al  judeţului, împreună cu alte valori socio-culturale, istorice ale unora dintre ei. Potrivit directorului APM Iași, Galea Temneanu, lista reunește 383 exemplare de arbori monument inventariaţi  la nivelul judetului prin HCJ Iaşi 261/2014. În ultimii ani, au fost  avizați pentru tăiere șase arbori care fie s-au uscat, fie au fost afectați de fenomene meteo nefavorabile, incendii ori diferite boli.

O veste bună este faptul au fost inventariați alţi potenţiali 22 de arbori monument. La propunerea proprietarilor de teren, un număr de patru arbori au primit deja avizul Academiei Române  – Filiala Iaşi – Subcomisia pentru Ocrotirea  Monumentelor Naturii  de a intra în categoria arborilor monument. Este vorba de  un exemplar de stejar (Quercus robur)  de 328 ani  şi un exemplar de frasin ( Frasin excelsior) de 417 ani aflați în curtea Primăriei Hârlău, respectiv pe domeniul public al oraşului Hârlău şi pentru  care Consiliul Local a emis o hotărâre de declarea a lor ca arbori monument.

Continuarea pe Ziarul Evenimentul 

Alte articole