19.4 C
Paşcani
miercuri, octombrie 20, 2021

Iarna s-a întors în forţă! Harta zonelor afectate de ninsori puternice şi viscol (Foto)

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de ninsori puternice şi viscol pentru o mare parte din ţară, valabilă până în această seară.

Potrivit ANM, avertizarea tip cod galben este valabilă până astăzi la ora 17.00.

În intervalul menţionat de ANM, în toate zonele de munte va ninge, iar în regiunile nord-estice, nordice şi centrale, treptat vor predomina ninsorile.

“Local în Carpaţii Orientali, precum și în nordul Moldovei, Maramureș și în estul Transilvaniei, cantităţile de precipitaţii vor atinge 15…20 l/mp și se va depune strat nou de zăpadă.

Începând cu primele ore ale zilei de vineri (09 februarie), vântul se va intensifica în cea mai mare parte a Moldovei, cu viteze de 45…55 km/h, dar și pe crestele montane, unde temporar vor fi rafale de 65…70 km/h.

Mai ales pe parcursul zilei de vineri (09 februarie) intensificări temporare ale vântului se vor semnala și în regiunile sudice, sud-estice și centrale, cu viteze în general de 50…55 km/h”, se arată în avertizarea ANM.

Sursa Observator

DE LA ACELAȘI AUTOR

Deputatul PNL Sorin Năcuță: “Soluția Guvernului PNL pentru scăderea facturilor la electricitate și gaze: compensare, plafonare, amânare la plată”

Propunerea legislativă care are ca scop compensarea, plafonarea și amânarea la plată a facturilor va fi votată...

Focar de coronavirus la Liceul Special Moldova Târgu Frumos 

Focar de coronavirus la Liceul Special Moldova din orasul Târgu Frumos. Directia de Sanatate Publica Iasi a...

Atenție la coșul de fum! Acoperișul unei case din Boșteni, distrus de flăcări

Odata cu sezonul rece, creste si numarul incendiilor in gospodarii. O casa din suburbia Bosteni, a municipiului...

Accident rutier la ieșirea din Târgu Frumos

Accident rutier cu o victima, miercuri, in jurul orei 13:00, la iesirea din Targu Frumos, spre Razboieni,...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI