18 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Iarna își arată fața! Pășcănenii nemulțumiți de deszăpezirea drumurilor și trotuarelor

Iarna ne reamintește că încă are drepturi! A nins ca în povești în acest sfârșit de săptămână, iar zăpada depusă a adus nu doar bucurie celor mici, ci și de muncă autorităților și bătăi de cap șoferilor. În municipiul Pașcani, directorul operatorului local de salubritate, Dumitru Chiuariu, a precizat că s-a intervenit de sâmbătă dimineața, pe străzile principale în oraș și suburbii. Ninsoarea continuă dar și vântul puternic le-a făcut munca mai grea drumarilor.

Conducerea societății spune că s-au folosit 150 de tone de material antiderapant în această perioadă cu ninsori.

Prioritar pentru intervenția utilajelor sunt drumurile principale, cele din fața instituțiilor publice, precum școli sau spitale, zone cu probleme – cum ar fi pantele, și apoi drumurile secundare. Asta înseamnă că în suburbii au fost tronsoane pe care luni dimineața încă nu s-a intervenit, dar conducerea ECO SERV a făcut apel la înțelegere, precizând că utilajele vor ajunge pe toate căile de acces, în funcție de prioritate.

Pe rețelele de socializare, pășcănenii și-au spus nemulțumirile. Sunt zeci de comentarii pe diferite grupuri, în care internauții reclamă faptul că atât în oraș cât și în suburbii străzile și trotuarele nu au fost suficiente curățate.

Sursa Facebook

În ceea ce privește traficul rutier, până luni dimineața, s-a circulat cu dificultate în zonele din preajma municipiului, dar și în oraș. La ieșirea din Pașcani spre Gâștești, vântul sufla cu putere și aducea zăpadă pe șosea.

Duminică, 5 februarie, după amiază, un TIR s-a răsturnat în comuna Strunga, pe sensul Iași-Roman. Circulația a fost dirijată de un echipaj de poliție rutieră, până când s-a reușit mutarea camionului.

De precizat este faptul că în perioada următoare toată țara va fi cuprinsă de un val de ger, anunță Administrația Națională de Meteorologie.

Temperaturile minime, în marea lor majoritate, vor fi cuprinse între -14 și -4 grade, izolat mai scăzute până spre -20…-18 grade. Vântul va avea intensificări în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, amplificând senzația de frig.

Alte articole