More

    Hramul Bisericii “Înălțarea Domnului” din Pașcani

    Array

    Sărbătoare la capela din Paşcani. Odată cu Înălţarea Domnului, la 40 de zile de la Înviere, lăcaşul de cult îşi serbează hramul. Pentru a marca acest eveniment preoţii au făcut slujbe speciale încă de aseară, iar astăzi credincioşii au fost invitaţi la Sf Liturghie

    Biserica “Înălţarea Domnului” a devenit neîncăpătoare pentru sutele de credincioşi care i-au trecut azi pragul la zi aniversară. Încă de dimineaţă, preotul protopop, Pavel Postolache împreună cu duhovnici din municipiu au ţinut o slujba bisericească pentru a comemora importanța acestei zile pentru lăcaşul de cult.

    Cum se face la zi de sărbătoare, când ai invitaţi, preotul paroh, împreună cu credincioşii darnici au pregătit peste 200 de pachete care au fost împărţite oamenilor ce au participat la rugăciune.

    Tot astăzi la monumentul eroilor de la capelă, reprezentanţi ai administraţiei publice şi societăţi comerciale din municipiu au depus coroane.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Furnizarea apei potabile va fi întreruptă în municipiul Pașcani și suburbii

    COMUNICAT: În vederea remedierii unei pierderi la conducta de aducțiune Moțca Pașcani de 600 mm diametru, apărută în zona Hanul Ancuței, ApaVital se află...

    Scandalul comisiilor de specialitate: Consilierul Ratoi refuza sa munceasca! Cum sunt si cum ar trebui sa fie impartite mandatele

    Un subiect care aparent nu are legatura cu agenda publica a cetatenilor a starnit un scandal de amploare intre reprezentantii puterii si cei ai...

    15 IANUARIE – ZIUA CULTURII NATIONALE

    Ziua Culturii Naţionale a fost marcată pentru prima dată la 15 ianuarie 2011, adică în urmă cu 10 ani. Data la care se sărbătoreşte...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI