22.2 C
Paşcani
vineri, mai 27, 2022
Array

Hotărârile privind delegarea apei blocate de secretar. Încep discuţiile pentru preluarea reţelelor şi continuarea investiţiilor

Problemele privind serviciile de apă şi canalizare la Paşcani încă nu au fost rezolvate. Deşi a trecut mai bine de o săptămână de zile de la aprobarea hotărârilor privind delegarea serviciilor de apă şi canalizare operatorului ieşean Apa Vital, documentele au fost transmise Prefecturii Iaşi abia în cursul zilei de ieri, pentru verificarea de legalitate pe motiv că au stat în sertarele secretarului.

Asta însemna că mai durează cel puţin câteva zile până când hotărârea va fi transmisă celor în cauză şi va intra în vigoare. Din acesta cauza la şedinţa de astăzi a asociaţiei Judeţene ARSACIS nu s-a putut lua nici o hotărâre pe această temă. Doar s-a luat act de voinţa consilierilor şi de faptul că municipiul Paşcani este din nou eligibil pentru cele 13 milioane de euro investiţii din fonduri europene. La discuţii a participat şi primarul municipiului, Dumitru Pantazi.
O nouă întâlnire pe această temă va avea loc, de acesta dată la Paşcani, până la sfârşitul acestei săptămâni. Vor participa atât reprezentanţii ARSACIS cât şi cei de la Apă Vital pentru stabilirea detaliilor privind predarea mijloacelor fixe şi detaliile pentru continuarea investiţiilor începute e anul trecut.
Urmează că ARSACIS să se întrunească, apoi, în regim de urgenţă pentru însuşirea hotărârilor aprobate de consilierii păşcăneni, la sfârşitul lunii trecute. Directorul tehnic al asociaţiei spune că taxa de redevenţa va fi stabilită în funcţie de valoarea bunurilor de inventar.
Menţionăm că situaţia este, în continuare, blocată şi la societatea de apă şi canalizare din Paşcani. Consilierii nu au hotărât nimic în legătură cu soarta societăţii. Prin urmare prestează în continuare servicii de epurare fără să încaseze nici un leu.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Alertă falsă cu bombă în gara Pașcani

Alertă privind o posibilă bombă în gara municipiului Pașcani,...

Idei de afaceri numai bune dacă te-ai mutat la țară (P)

Chiar dacă ai propriul job și nu ești interesat...

Transportul public local, program special de 1 Iunie

Operatorul pascanean de transport public local isi modifica programul...

FOTO/VIDEO Accident rutier cu mai multe victime, în Conțești

Accident rutier grav in localitatea Contesti, vineri, 27 mai,...



Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow