Un simbol al comunitatii evreiesti din Hirlau se afla in plin proces de reabilitare. Veche de doua secole, Sinagoga are parte de lucrari importante ce vizeaza refacerea structurii exterioare, dar si a celei interioare. Proiectul este in derulare la nivel national si insumeaza cateva sute de mii de lei.
Lacasul de cult al comunitatii evreiesti din Hirlau este in reabilitate. Sinagoga a fost construita in perioada 1814-1815 si are cinci încăperi. În timpul celui de-al doilea război mondial, soldații ruși au tras cu mitraliera în interiorul sinagogii, iar de la inceputul secolului al XXI-lea, lacasul din Hârlău se afla într-o stare de degradare.
Președintele comunității evreiești locale, Sifra Corbici, afirma că a găsit aici cărți vechi putrezite care au fost îngropate în cimitir.
În primul deceniu al secolului, mica obște evreiască (care avea în anul 2008 numai 19 persoane) a reușit cu mari eforturi să strângă bani pentru renovarea sinagogii. A fost stopată degradarea rapidă a lăcașului de cult, acesta fiind menținut în stare de funcționare. Cu toate acestea, pictura murală se află într-o stare avansată de degradare. Termenul de executie al lucrarilor de reabilitare este de pana la sfarsitul anului. www.bittv.info