13.5 C
Paşcani
luni, septembrie 26, 2022
Array

Hîrlău: Experiență de neuitat pentru elevi şi profesori, în Polonia

- Advertisement -

Experienţă de neuitat pentru două eleve de la Colegiul „Ştefan cel Mare” din Hîrlău. Ele alături de profesorii coordonatori într-un proiect cu fonduri europene, au fost timp de o săptămâna într-un oraş din Polonia, partener în această întâlnire. Aici s-au întâlnit cu delegaţi din alte ţări şi spun că şi-au făcut prieteni pentru toată viaţă.

eleve colegiu hirlau

„Chimie în bucătărie”. Acesta este numele proiectului cu fonduri europene accesat de cei de la Colegiul „Ştefan cel Mare” din Hîrlău. Fiind un parteneriat între mai multe ţări, acum a venit rândul a câte doi profesori şi elevi să se deplaseze la o școală dintr-un oraş din Polonia. Astfel, în perioada 30 noiembrie – 4 decembrie, aceştia s-au întâlnit cu reprezentanţi ai şcolilor din Lituania, Estonia, Turcia, Croaţia, Slovenia, Polonia.

Aici, profesorii şi elevele din România au avut ocazia să participe la tot felul de ateliere de lucru şi să experimenteze reţete de creme sau demachiante. Au vizitat şi obiectivele importante din acest oraş şi împrejurimi. S-au legat şi prieteni şi au avut ocazia să vadă şi stilul de viaţă a polonezilor sau cum se ţin orele de curs în şcoli. De asemenea, elevele Andra şi Florentina au prezentat şi lucruri importante despre România.

Coordonatoarea proiectului Erasmus plus, profesorul Ramona Darie a spus că aceste mobilități îi ajută pe elevi să se dezvolte, să scape de anumite temeri, cum ar fi de a vorbi în faţa unui public numeros, dar şi pentru a-şi exersa limba engleză.

Chiar dacă în această excursie au participat doar doi profesori şi doi elevi, în proiect sunt implicaţi 11 elevi şi mai multe cadre didactice, însă toți cei din şcoală sunt beneficiari. Elevii care fac parte din proiect au fost selectaţi şi pentru că şi-au manifestat dorinţa în a cunoște mai multe la Chimie şi pentru că ştiau a vorbi şi înţelege limba engleză.

Următoarele vizite ale elevilor şi cadrelor didactice de la Colegiul din Hîrlău vor avea loc anul viitor în Turcia şi Lituania.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow