5.3 C
Paşcani
joi, aprilie 18, 2024

Heleșteni: Porcarul satului a dat iama în bijuteriile unei familii înstărite: două fire de paie l-au dat de gol

Nu mai puţin de 40 de grame de bijuterii a furat acesta din casă. Le-a dus la amanet, apoi a băut câteva zile făcând cinste la toată lumea.

Un cuplu din Heleşteni a fost jefuit de consăteanul angajat cu ziua. Acesta a furat aproape 40 de grame de bijuterii găsite în casa celor doi, le-a vândut la primul amanet găsit în cale şi, în câteva zile, a băut toţi banii. Conform rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani, faptele s-au petrecut pe 1 martie 2017.

În seara zilei de 27 februarie, E.E. din Heleşteni, internat la acea dată în spital, l-a sunat pe Adrian Cozma, rugându-l să meargă la locuinţa sa şi să cureţe la porci şi păsări. A doua zi, Cozma a curăţat doar coteţul porcilor, urmând să-l cureţe pe cel al găinilor a doua zi. Pe 1 martie, în gospodărie nu mai era nimeni, soţia lui E.E. fiind plecată la serviciu. În loc să facă treaba la care se angajase, Cozma a intrat în garajul care comunica direct cu casa, uşa dintre cele două imobile nefiind încuiată. Dintr-un portofel aflat pe raftul unei comode, Cozma a furat o brăţară, un lanţ şi trei inele, în greutate totală de 39,25 grame.

În jurul orei 12, acesta s-a deplasat cu un microbuz la Paşcani. Acolo, a vândut imediat bijuteriile, în schimbul cărora a primit 3.280 de lei. S-a întors în sat cu taxiul. Prima oprire a fost la locuinţa foştilor socri, unde i-a dat fiului său 500 de lei pentru a-şi cumpăra bicicletă. Apoi s-a dus la bar, unde a băut şi a oferit băutură celor prezenţi. A ajuns acasă după ce mai trecut printr-un bar din Oboroceni.

Păgubiţii au constatat furtul în seara aceleiaşi zile, când, întoarsă acasă, femeia a găsit fire de paie pe podeaua din dormitor. A doua zi, poliţiştii au reuşit să găsească bijuteriile la amanet şi l-au identificat pe autor. Era însă prea târziu, banii fiind deja cheltuiţi.

În faţa anchetatorilor, Cozma nu a recunoscut furtul, ci a susţinut că a găsit bijuteriile într-o pungă aflată în curtea lui E.E. Trimis în judecată pentru furt calificat şi recidivist, Cozma a primit totuşi o pedeapsă blândă din partea magistraţilor păşcăneni, de doar 1 an şi 4 luni de închisoare. Procurorii au declarat apel.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole

Pelerinaj de Florii la Pașcani și Târgu Frumos pe 27 aprilie

Sâmbătă, 27 aprilie, înainte de Săptămâna Mare, în municipiul...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Concert de muzică psaltică, la Pașcani. Corul Academic Byzantion, la Casa de Cultură, pe 26 aprilie

Protopopiatul Pașcani și Asociația Culturală Byzantion organizează înainte de...