15.2 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Hârlău: Beat şi fără permis, s-a împăcat cu gospodarul căruia îi rupsese gardul. Un martor, însă, l-a trimis direct după gratii

Un ieşean a condus băut şi fără permis până i-a convins pe judecători să-l trimită după gratii. Condamnat iniţial de Judecătoria Hârlău, Mircea Ţigăeriu nu a reuşit în apel să obţină mai mult decât o uşoară reducere a pedepsei.

Până să ajungă din nou în faţa judecătorilor, Ţigăeriu se mai certase cu legea. În 2016, el fusese condamnat la 4 ani şi 7 luni de închisoare pentru conducere fără permis, cinci furturi calificate şi un al şaselea, rămas doar tentativă. Fusese liberat condiţionat în august 2019. Următoarea întâlnire cu legea s-a petrecut în seara zilei de 31 iulie a anului trecut. Ţigăeriu băuse la Hârlău, apoi în Cepleniţa şi se urcase la volanului unui Fort cu volanul pe partea dreaptă.

Băut şi lipsit de experienţă, el a pierdut controlul volanului în Scobinţi, intrând într-un şanţ, iar de acolo în gardul unui sătean. L-a rugat pe acesta să nu sune la poliţie, dorind să se împace. Poliţia a fost anunţată însă de un alt şofer, care îl văzuse conducând haotic, aşa că înţelegerea cu gospodarul rămas fără gard nu a mai slujit la nimic. Cum nu avea permis, Ţigăeriu le-a spus poliţiştilor că nu el se aflase la volan, ci un prieten, dar nu a reuşit să fie convingător. Analizele toxicologice au stabilit o alcoolemie de 1,39‰ în sânge.

După doar 9 zile, poliţiştii au dat iar peste Ţigăeriu, aflat de această dată la volanul unei Mazda. Nu acordase prioritate de trecere tocmai autospecialei poliţiei. Şi de această dată era băut, dar avea o alcoolemie de doar 0,19‰ în aerul expirat, sub pragul peste care fapta devine infracţiune.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole