More

    Haos urbanistic la Paşcani. Inspectorii au găsit peste 100 de construcţii ilegale

    Array

    Haos total din punct de vedere urbanistic la Paşcani. După ani de zile în care nu s-a luat nici o măsură împotriva construcţiilor ilegale acum functionarii publici au ieşit în teren pentru a da piept cu realitate. Este vorba despre o echipă formată din inspector de la urbanism şi patrimoniu însoţiţi de poliţiştii locali.
    În doar câteva săptămâni de zile în zona Deal au fost identificate cca 100 de construcţii ilegale.

    Este vorba despre construirea sau extinderea de balcoane fără aprobările necesare, garaje şi chiar grădiniţe cu legume sau flori, toate pe domeniul public. Acţiunea de control s-a extins şi în zona Vale a Pascaniului. Astăzi de exemplu au fost deja identificate câteva construcţii ilegale la fel ca în zona Deal.
    Şeful serviciului de urbanism spune că proprietarii acestor construcţii vor fi somaţi pentru a intra în legalitate şi pentru a plăti chirie şi penalităţi pentru deţinerea domeniului.
    Menţionăm că o în vizorul inspectorilor de la Primărie au intrat şi terasele din Paşcani deschise apărute ca ciupercile pe domeniul public. Şi aici au fost depistate 12 terase amplasate ilegal patronii fiind obligaţi să plătească inclusive din urmă pentru folosirea domeniului public.
    Orizont.info

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Bomba ecologica, în apropiere de Pascani. Primăria colecteaza si depozitează ilegal deșeurile vegetale si din constructii

    Bomba ecologica în apropiere de Pașcani.  În zona fostei gropi de gunoi a municipiului, închisă si sigilată conform cerințelor europene,  de ani buni de...

    Premiul III pentru trupa de teatru „Prometeu” a Casei de Cultură Pașcani, la un festival organizat de Școala Populară de Arte George Enescu Botoșani...

    In plina pandemie, trupa de teatru a Casei de Cultura "Mihail Sadoveanu" din municipiul Pascani reuseste sa se faca remarcata la festivaluri, care se...

    Primarul spune ca nu știe cum sa dea cadouri la copii. Sa vina Gabriela Nedelcu…!

    Copiii pascaneni care așteaptă de la Primarie, cadouri de Crăciun mai au de așteptat. Organizarea concursului online de desene, pentru premierea tuturor participanților cu...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI