-0.4 C
Paşcani
sâmbătă, ianuarie 28, 2023

Guvernul spune că a atins ţinta de 5 milioane de români vaccinaţi cu o singură doză

Guvernul României se laudă că sâmbătă a fost depășit pragul de 5 milioane de români vaccinațicu cel puțin prima doză, țintă pe care premierul și-a propus-o pentru 1 iunie.


Sâmbătă a fost atins pragul de 5 milioane de români vaccinați, țintă ratată de două luni de premierul Florin Cîțu.

Astăzi (sâmbătă – n.r.) am depășit pragul de 5.000.000 de persoane vaccinate cu cel puțin o doză. Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19. Prin vaccinare împotriva COVID-19 se reduce riscul de infectare; se reduce riscul de transmitere a virusului; se reduce considerabil riscul de spitalizare; se reduce considerabil riscul de deces”, este postarea de pe pagina oficială de Facebook a Guvernului României.

De altfel, la 1 august, premierul spunea că ar fi trebuit să fie 10 milioane de români vaccinați.

Obiectivul meu şi al Guvernului pe care îl conduc rămâne vaccinarea cât mai rapidă a 10 milioane de români. Pentru asta avem două ţine: – până la 1 iunie imunizarea a 5 milioane de persoane; – până la 1 august imunizarea a 10 milioane de persoane. Când vom atinge pragul de 10 milioane de români vaccinaţi, putem lua în considerare renunţarea la masca de protecţie. Până atunci, fac apel la fiecare dintre voi să respectaţi măsurile de protecţie şi să mergeţi la vaccinare”, spunea în aprilie premierul.

Peste 11.000 de români au fost vaccinați în ultimele 24 de ore, a anunțat, sâmbătă, CNCAV.

Potrivit CNCAV, din cei 11.151 de români vaccinați în ultimele 24 de ore, 7.147 au primit prima doză, iar 4.004 pe cea de-a doua.

De la debutul campaniei, în România au fost vaccinate 5.000.889 de persoane, din care 4.853.485 cu ambele doze.

Au fost semnalate 7 reacții adverse în ultimele 24 de ore, în timp ce de la începutul campaniei de vaccinare au fost raportate 16.823 reacții adverse.

CNCAV precizează că 57 de reacții adverse sunt în curs de investigare.

sursa europafm

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow