10.1 C
Paşcani
luni, noiembrie 29, 2021

Guvernul schimbă legislația în privința gunoiului menajer: Vom fi obligați să îl sortăm înainte să îl aruncăm

Guvernul schimbă legislația în privința deșeurilor. O Ordonanță de Urgență care va fi adoptată săptămâna viitoare prevede ca până în 2030 doar 10% din gunoiul municipal să mai fie depozitat. De asemenea, autoritățile locale nu vor mai avea voie să colecteze gunoiul la grămadă. Astfel, este încurajată colectarea selectivă, la care România este în continuare codașă în clasamentul european.

În acest moment, România reciclează doar 11% din totalul deșeurilor. Media europeană este de aproximativ 50%, iar pe primul loc se situează Germania, cu un procent de 70%. Guvernul României vrea acum să accelereze printr-o legislație mult mai restrictivă procesul de colectare selectivă. La Iași, de exemplu, există deja un centru pentru gestionarea deșeurilor. Și-a început activitatea în aprilie. Are o capacitate de procesare de 1.500 de tone de deșeuri pe lună, însă până acum media lunară nu a depășit o mie de tone.

Ion Apostol, specialist tehnic: Zece, douăsprezece procente din total deșeu ajunge la stația de sortare, mă refer în primul rând la zona metropolitană. Și undeva la 5, 6 procente în mediul rural, mai îndepărtat de centrele urbane.

Ligia Pricopi, jurnalist Digi24: Din cele o mie de tone de deșeuri care ajung în fiecare zi aici și care sunt ridicate din containerele de colectare selectivă din oraș, doar 60-70% trec de proba sortării și pot fi valorificate.

Noua lege a deșeurilor prevede ca până în 2030, doar 10% din gunoi să mai fie depozitat. Mai mult, colectarea selectivă devine obligatorie. Gunoiul nu va mai putea fi pus la grămadă.

Ion Apostol, specialist tehnic: Hârtia, cartonul se transformă în celuloză și apoi în cărți, în ziare, în reviste, în hârtie de scris, pet-ul și plasticul în general se pot transforma inclusiv în țesături. Dozele de aluminiu se topesc și sigur că pot reintra in circuitul de fabricare.

La nivel european, doar Malta are un nivel de reciclare mai scăzut decât al României

Mihai Chirica, primarul municipiului Iași: Suntem undeva la 50%, din ceea ce colectăm, se și depozitează. Plătim 82 de lei pe tonă pentru fiecare tonă depozitată, că n-am atins targeturile de recuperare.

Dincolo de infrastructura necesară, este nevoie și ca populația să fie educată, astfel încât să sorteze gunoiul corespunzător.

Femeie: Comunitatea trebuie organizată în așa fel încât să arate cetățeanului cum să facă lucrul ăsta.
Reporter: Credeți că încă avem lipsuri la capitolul asta, nu știm să sortăm gunoiul?
Femeie: Cu siguranță. Trebuie educație ca să înveți despre materialele care sunt folosite in piața.
Femeie: Consider că acest lucru ar trebui să înceapă din școli, mai ales de la vârstele fragede, chiar de la grădiniță.

La nivel european, doar Malta are un nivel de reciclare mai scăzut decât al României, de 6,5%.

Sursa Digi 24

DE LA ACELAȘI AUTOR

Gemuri și dulcețuri pentru iarnă – 10 rețete

Ne apropiem cu pași repezi de iarnă, așa că este timpul ideal pentru a face gemuri și...

Într-un sat din India fiecare nume e un cântec unic. Cum primesc sătenii melodia care îi va însoți toată viața

Într-un sat îndepărtat din Meghalaya, locuitorii au trei nume: un nume obișnuit, o melodie distinctă și o...

Ana Maria Popescu a fost declarată cea mai bună spadasină a lumii pentru a 5-a oară

Federația Internațională de Scrimă a desemnat-o pe Ana Maria Popescu cea mai bună spadasină a lumii. „Medalia olimpică...

Seful Inspectoratului de Politie Iasi, Costel Gîtlan, a fost înaintat la gradul de chestor de poliţie

Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a semnat decretul prezidențial privind înaintarea în gradul profesional de chestor de politie...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI