6.3 C
Paşcani
marți, aprilie 23, 2024

Guvernul aprobă, sâmbătă, noile reguli sanitare pentru zonele cu incidență ridicată de SARS-CoV-2

Guvernul urmează să valideze în şedinţa de sâmbătă, printr-o hotărâre, măsurile adoptate joi seara de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă privind gestionarea pandemiei de Covid.

“Sunt două modificări, cea referitoare la şcoli şi am spus acolo că rămân cu prezenţă fizică (peste 6 la mia de locuitori – n.red) şi vor fi acele teste non-invazive care se vor face şi decizia va fi de la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, dacă de două ori pe săptămână sau o dată pe săptămână. Şi cealaltă decizie este doar o modificare, peste 6 la mie păstrăm activităţile aşa cum sunt, activităţile economice şi pentru HoReCa şi săli de sport şi alte activităţi, dar scoatem partea de testare, deci rămâne trecut prin boală şi vaccinat, pentru acces”, a declarat, joi seara, la TVR, premierul Florin Cîţu.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat joi Hotărârea nr. 76 prin care ministerele Educaţiei şi Sănătăţii sunt abilitate să modifice ordinul comun astfel încât elevii să poată participa fizic la cursuri şi după depăşirea ratei de infectare cu SARS-CoV-2 de 6 la mia de locuitori.

Totodată, CNSU abilitează cele două ministere să stabilească modalităţile de adoptare a deciziilor de suspendare a prezenţei fizice la cursuri a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, în funcţie de cazurile confirmate la nivel de clasă/şcoală.

Hotărârea prevede şi utilizarea testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă pentru elevi, profesori/învăţători, educatori, dar şi majorarea cantităţilor stocurilor de urgenţă medicală cu produse, materiale şi echipamente sanitare necesare în procesul de vaccinare.

Totodată, se modifică măsurile adoptate la nivelul localităţilor în care incidenţa cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile, este mai mare de 6/1.000 de locuitori, în sensul permiterii desfăşurării activităţilor cu participarea doar a persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în cazul restaurantelor, barurilor, cluburilor şi discotecilor, cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, instituţiilor de cultură, evenimentelor private (nunţi, botezuri, mese festive etc.), cursurilor de instruire şi workshop-uri pentru adulţi, conferinţelor, sălilor de sport şi/sau fitness, jocurilor de noroc, piscinelor interioare, locuri de joacă pentru copii, săli de jocuri.

De asemenea, o prevedere importantă se referă la obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice închise în cazul incidenţei la 14 zile mai mare de 6/1.000 de locuitori, notează Agerpres.

Proiectul ar urma să fie introdus pe lista suplimentară a şedinţei de Guvern.

Pe agenda anunţată a reuniunii guvernamentale figurează un proiect de lege privind căutarea persoanelor dispărute. În expunerea de motive se arată că proiectul de lege este construit pe baza unor principii, care orientează întreaga reglementare, şi care plasează în centrul demersului persoana dispărută.

sursa europafm

Alte articole