2.3 C
Paşcani
miercuri, decembrie 1, 2021

Guvernul a stabilit cum se va deconta naveta elevilor. Cîmpeanu: „Nu pretindem că e soluția ideală”

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat după şedinţa de Guvern de miercuri că Guvernul a adoptat ordonanța de urgență care face posibilă decontarea navetei elevilor.

Cîmpeanu a precizat că este un prim pas important în rezolvarea acestei probleme care trenează de mult timp.

„Nu pretindem că este soluţia ideală, dar este modalitatea de a putea plăti măcar naveta elevilor. Până acum, vă spun, nu a fost plătită naveta elevilor, din cauza unor neclarităţi legislative care a făcut inaplicabilă decontarea navetei”, a spus Cîmpeanu.

estimaţi 130.000 de beneficiari.

Trei elemente de noutate în decontarea navetei elevilor

Sunt trei elemente de noutate în OUG adoptată de Guvern. Primul element este acela al decontării la un nivel triplu, de la 10 lei la 30 de lei pe lună și elev pentru primii 3 kilometri, la care se adaugă un tarif de 3 lei per kilometru pentru următorii 47 de kilometri până la 50 de kilometri.

Naveta va fi decontată și elevilor care au de parcurs distanțe care depășesc 50 de km, aceasta fiind, de fapt, o premieră pentru România.

Al treilea element de noutate este că familia elevului nu mai este nevoită să plătească sumele pentru transportul de la localitatea de domiciliu până la unitatea de învățământ a elevului. Ministerul Educației, prin inspectorate școlare și școli plătește aceste sume care vor fi decontate pe bază de documente justificative la finalul lunii.

În ce condiții va fi decontată naveta elevilor

  • Decontarea va fi asigurată la nivelul valorii documentelor de transport lunare, dar nu mai mult de 30 lei/lună pentru distanța de 3 km. Va putea fi decontată lunar numai suma aferentă avansului primit în luna precedentă.
  • Pentru distanțele ce vor depăși 3 km, până la limita de 50 de km, suma de 30 de lei /lună se va suplimenta cu 3 lei pentru fiecare kilometru/lună, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare.
  • În situația în care sunt elevi care se deplasează de la domiciliu către unitatea de învățământ la distanțe mai mari de 50 km și nu locuiesc la internat sau gazdă li se va deconta suma aferentă distanței de 50 km, la care se va adăuga 1 leu/km/lună, pentru distanțele ce depășesc 50 de km.
  • Operatorii de transport rutier vor avea obligația de a emite documente lunare de transport cu încadrare în tarifele maxime per kilometru/lună.
  • Mecanismul de decontare va fi reglementat prin Metodologia ce va fi aprobată prin ordin al ministrului educației, în maximum 30 de zile de la emiterea ordonanței de urgență.

Sursa Digi 24

DE LA ACELAȘI AUTOR

Medic de la Spitalul de Urgență Pașcani decorat de președintele țării cu ordinul “Meritul Sanitar”

Seful sectiei ATI de la Spitalul Municipal de Urgenta Pascani, medicul Sergiu Ungureanu, a fost decorat de...

FOTO/VIDEO Ziua Națională a României, marcată și în satul Soci

Ziua Nationala a Romaniei a fost marcata si in satul Soci. La biserica de lemn, inchinata ostasilor...

FOTO/VIDEO – Paradă militară, de Ziua Națională a României, la Lespezi

Lespezenii s-au bucurat miercuri, de Ziua Nationala a Romaniei, asa cum nu au facut-o niciodata, la ei...

Ziua Națională a României, în orașul Hârlău – FOTO/VIDEO

Ziua Națională a României a fost sărbătorită și la Harlau. Evenimentul a început de la ora 10:30,...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI