Cele patru staţii de tratare a deşeurilor din judeţ în cadrul proiectului sunt unice în sud-estul Europei, spun oficialii Consiliului Judeţean. Întregul proiect a costat aproape 70 milioane de euro, dintre care 40 de la Uniunea Europeană
Consiliul Judeţean a închis un proiect la care încă se lucrează. Reprezentanţii CJ au bifat ieri conferinţa de finalizare a proiectului Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor, deşi în cadrul acestuia mai sunt încă lucrări de executat. Cel mai devreme, sistemul ar putea deveni funcţional la începutul anului viitor, cu 12 luni întârziere faţă de data programată iniţial. „Asistăm azi la prima fază, finalizarea lucrărilor de la Tomeşti-Ţuţora, urmând ca celelalte lucrări să fie încheiate până în octombrie. Staţiile construite în cadrul proiectului sunt unice în sud-estul Europei, din punctul de vedere al capacităţii de procesare a gunoiului menajer, al capacităţii de transformare a acestuia în materii prime şi biodegradabile. Este o etapă în evoluţia verde a judeţului, evoluţie pe care ne-o dorim cu toţii, printr-un proiect de o anvergură deosebită“, a declarat Alin Aivănoaei, preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate.
Proiectul SMID a fost iniţiat în 2008, pe când preşedinte al CJ era Lucian Flaişer, contractul de finanţare fiind semnat în 2013, în timpul mandatului lui Cristian Adomniţei. Proiectul presupune colectarea separată a deşeurilor din întreg judeţul, reciclarea sau compostarea acestora, precum şi închiderea gropilor de gunoi de la Tomeşti, Târgu Frumos – Adâncata, Paşcani – Valea Seacă şi Hârlău. Gunoaiele urmează să fie colectate de la populaţie separat, pe patru fracţii, respectiv deşeuri reziduale, hârtie şi carton, metal şi plastic, sticlă, în containere de culori şi capacităţi diferite în funcţie de tipul deşeului. Sistemul cuprinde trei staţii de transfer, la Ruginoasa, Bălţaţi şi Hârlău, primele două fiind noi.
La acestea se adaugă trei staţii de sortare deja existente, la Hârlău, Şipote şi Răducăneni şi două staţii de sortare noi, la Ruginoasa şi Ţuţora. În aceste staţii, deşeurile sunt sortate, refuzul staţiilor de sortare şi gunoaiele compactate în staţiile de transfer fiind transportat la Ţuţora.
Continuarea pe Ziarul de Iasi