12.4 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Grupul vocal „Lăzărelul” – câștigătorul Festivalului de Folclor „La Fântâna Dorului”

Trofeul festivalul concurs de folclor „La Fântâna Dorului” ce a avut loc vineri, 13 mai, la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu din municipiul Pașcani a fost câștigat de grupul vocal „Lăzarelul” de la Iugani.

Ar putea fi o imagine cu 9 persoane, persoane în picioare şi interior

Copilași îmbrăcați în portul popular tradițional au impresionat juriul, prin prestația fără cusur.

Evenimentul, aflat a patra ediție, a fost organizat de Liceul Tehnologic Economic ,,Nicolae Iorga” din municipiu, în parteneriat cu administrația locală și Inspectoratul Școlar Județean Iași.

În cadrul competiției au participat peste 200 de elevi din Pașcani și comunele apropiate, la patru secțiuni:  artă vocală și instrumentală, artă coregrafică și artă decorativă și  publicarea unui articol în revista „Tradiții și obiceiuri strămoșești”.

Alte articole