12.4 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Grevă spontană a angajaților CFR, luni dimineață

Este grevă spontană la CFR, luni dimineață. Angajații care se ocupă cu repararea locomotivelor au întrerupt lucrul.

Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, a explicat la Digi24 care sunt motivele care îi nemulțumesc pe angajații CFR.

El a spus că oamenii sunt nemulțumiți că le sunt înghețate salariile și că nu mai au bani pentru cheltuielile de zi cu zi.

„Cei intrați în grevă au salariul minim, nu înțeleg de ce oameni calificați nu pot să își mai asigure existența.

Toate prețurile au crescut, facturile cresc, iar ei nu mai au cu ce să le plătească.

Toți CFR-iștii sunt în unități între 8.00 și 10.00, așteaptă un comunicat de la ministrul Transporturilor, în care să li se explice de ce s-a abandonat transportul feroviar în România.

Peste tot, în UE, în 201, țările s-au lăudat cu infrastructură modernă și cu trenuri noi care circulă cu viteză. La noi trebuie schimbate o treime din trenuri și proiecte pentru celelalte două treimi și nu s-a făcut nimic”, a declarat sindicalistul.

El a spus că momentan trenurile circulă după orarul stabilit, dar că, dacă cei care repară locomotivele vor mai opri lucrul, nu vor mai fi locomotive pentru trenuri și nu se va mai putea circula.

Sursa DIGI 24

Alte articole