24.1 C
Paşcani
joi, august 11, 2022
Array

Grevă în toate Oficiile Poștale. La Pașcani, activitatea a fost blocată câteva ore

Grevă în toate Oficiile Poștale. La Pașcani, activitatea a fost blocată câteva ore

Activitate blocată în toate Oficiile Poștale din țară din cauza eșuarii negocierilor între reprezentanţii sindicali şi conducera companiei privind obţinea unor condiţii de muncă dar şi a unor salarii decente. Astfel, cetățenii care au avut treabă la Poștă s-au izbit de ușa încuiată pe care scria GREVĂ. Situația a revenit la normal după orele amiezii. Însă până atunci, oamenii au așteptat în fața sediilor câteva ore bune.

Grevă spontană la Oficiile Poștale din țară. Aceeași situație a fost și la Pașcani de la primele ore ale diminenții. Angajații au venit la muncă, însă au întrerupt activitatea câteva ore bune, până după orele 14:00. Sindicaliștii solicită majorarea salariului cu 200 de lei, modernizarea sistemului dar și condiții decente de muncă.

Cei care nu au înțeles motivul grevei spontane sunt zecile de persoane, venite și din comune, pentru a rezolva anumite probleme la Oficiile Poștale. Este și cazul acestor bărbați. Ei au stat de la primele ore ale dimenții în fața sediului pentru a primi lămuriri.

În greva de câteva ore au intrat și factorii poștali. Ei sunt nemulțumiți de salariile foarte mici dar și de problemele cu care se confruntă pe teren.

Reprezentanții Sindicatului au amenințat cu încetarea lucrului la începutul lunii noiembrie în cazul în care cererea lor nu va fi soluționată.

Există un dialog intens între echipa de management şi sindicate, iar negocierile pentru soluţionarea cererilor avansate de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) sunt în curs. Discuţiile se desfăşoară într-o notă realistă vizavi de capacitatea companiei de a susţine creşteri salariale. În orice caz, principiul pe care îl propunem este că cei ce au salariile cele mai mici să poată primi cât mai mult din sumă identificată legal pentru a susţine o creştere salarială, coroborat cu alte măsuri de optimizare şi eficientizare a activităţii companiei”, a precizat Alexandru Petrescu, directorul general al Poştei Române.

Menționăm că majorarea salarială solicitată de 200 de lei brut însemna un efort pentru companie de 5 milioane de lei lunar. Poșta Română este compania cu cea mai mare cifră de afaceri din acest sector de activitate, dar și cel mai mare angajator din România, cu aproape 25.000 de angajați.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow