More

    Grădinița mult așteptată de la Hîrlău nu va fi finalizată nici în acest an

    Array

    Veşti proaste pentru părinţii, dar mai ales pentru prichindeii care sperau să înveţe din această toamnă într-o grădiniţă nouă. Nici în acest an, după aproape un deceniu de la începerea lucrărilor, noua grădiniţă din Hîrlău nu va fi gata. Anunţul a fost făcut de reprezentanţii firmei constructoare în şedinţa ordinară a consiliului local.

    În cadrul şedinţei, la diverse, problema noii grădiniţe a fost intens dezbătută. Reprezentanţii firmei constructoare, la cererea consilierilor, au prezentat situaţia lucrărilor şi problemele care le întâmpina. Conform acestora, construcţia este finalizată în proporție de 70 % cu plăți de la Ministerul Dezvoltării.

    Mai mult decât atât, constructorul a cerut bani de la administraţia locală pentru lucrările suplimentare făcute, când a fost reluată investiţia. Este vorba de curăţarea subsolului, decolmatare şi refacerea structurii de rezistenţă.

    Nici până la finalul şedinţei, reprezentanţii firmei care se ocupă cu construcţia noii grădiniţe nu au putut anticipa un termen pentru finalizarea investiţiei.

    Administraţia locală speră ca investiţiile la noua grădiniţă să fie finalizate cât mai curând deoarece cunosc importanța acestui proiect pentru locuitorii oraşului.

    Reamintim că lucrările la noua grădiniţă au început în 2007, iar un an mai târziu au fost oprite din cauza problemelor de finanțare. După 7 ani, în luna octombrie a anului trecut au fost reluate. Noua grădiniţă ar trebui să aibă 8 săli de clasa şi dotări la standarde europene. Valoarea investiţiei este de 2 mil. lei finanţată de Ministerul Dezvoltării, iar mobila şi utilităţile asigurate de consiliul local.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Cadrele didactice din județul Iași se pot vaccina la Târgu Frumos, un centru amenajat

    Printr-o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași s-au stabilit următoarele fluxuri și centre de vaccinare care vor fi deschise începând...

    Sedință de Consiliu Local importantă la Primăria Miroslovești

    Sedinta importanta de Consiliu Local la Primaria comunei Miroslovesti, vineri, 15 ianuarie. Pe ordinea de zi au fost inscrise 16 proiecte de hotarare, importante...

    Pregatiri pentru mutarea activitatii Scolii „Iordache Cantacuzino

    Pregatiri intense pentru relocarea activitatii educationale a Scolii Iordache Cantacuzino din Pascani. Cladirea urmeaza sa intre in renovare, din primavara acestui an iar pana...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI