8 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Google si Facebook, obligate sa plateasca media australiene pentru stirile publicate

Companiile Google si Facebook vor fi nevoite sa plateasca media australiene pentru stirile publicate, potrivit unui nou cod deontologic privind platformele digitale anuntat luni de Guvernul australian.

Noul cod va fi finalizat in luna iulie, apoi supus votului.

Daca va reusi, Australia va deveni prima piata din lume care va forta companiile tehnologice sa plateasca pentru continutul generat local, scrie The Hollywood Reporter.

Dezvoltarea acestui cod reprezinta raspunsul Guvernului australian la raportul realizat de Australian Competition and Consumer Commission.

ACCC a descoperit ca Facebook si Google au devenit „parteneri comerciali inevitabili pentru presa australiana pentru a ajunge la publicul online, rezultand un dezechilibru al puterii de negociere”.

Epidemia de Covid-19 si scaderea ulterioara a veniturilor pentru presa australiana, precum si un impas in negocierile dintre Google, Facebook si companiile media australiene a facut ca Guvernul sa treaca de la solicitarea unui cod optional pentru platformele digitale la unul obligatoriu.

Presa australiana valoreaza in total 5,7 miliarde de dolari si este dominata de News Corp a lui Rupert Murdoch, Nine si Seven West Media, insa Google si Facebook contracteaza 76% din veniturile din publicitatea digitala generate in tara.

Trezorierul Josh Frydenberg a declarat: „Este corect ca motoarele de cautare si gigantii din social media sa plateasca pentru continutul de stiri original pe care il folosesc pentru a crea trafic pe site-urile lor”.

Continuarea pe ziare.com

Alte articole