More

    Gaz, curent, lemne sau peleţi? Cât costă încălzirea unei case

    Array

    Cei care au optat pentru soluţii individuale de încălzire vor plăti mai mult la iarnă pentru confortul termic, din cauza scumpirilor operate de autorităţi. EVZ vă prezintă cele mai ieftine surse de încălzire.

    Pentru cei care care s-au mutat la casă şi au scăpat de facturile comune cu încălzirea de la bloc, gazele naturale sunt în acest moment una dintre cele mai avantajoase surse de încălzire. Bineînţeles, dacă locuinţa este izolată bine. Totuşi, costurile vor fi mai mari cu aproape 10% faţă de iarna trecută, după ce autorităţile au operat două scumpiri în acest an la gaze. Mai mult, la 1 ianuarie este programată o nouă indexare, de 1-2%, iar pe termen lung se anunţă majorări repetate.

    Lemnul rămâne cel mai ieftin
    Dacă vă interesează exclusiv costurile, atunci lemnele rămân cele mai ieftin combustibil de încălzire.
    Potrivit unei analize de pe site-ul www.proiectareinstal. ro, la o casă de circa 200 metri pătraţi, care are un necesar de căldură de 35 kW, încălzirea cu lemne ar costa, în 90 de zile de funcţionare a centralei, circa 417 euro (1.855 lei). Depinde însă de unde cumpăraţi lemnele, esenţa lor şi gradul de prelucrare. Fagul uscat, de pildă, poate costa de la 135 lei la 170 lei/ metru ster în zona Otopeni.
    Peleţii sunt cu circa 30% mai scumpi decât gazele, deşi nu vin de la ruşi şi se fac din deşeuri lemnoase. Costurile cu încălzirea pe curent electric sunt uriaşe. Potrivit informaţiilor de pe site-ul calorserv.ro, pentru o casă de 145 mp ar fi nevoie de o centrală de 16 kW, care ar consuma într-o lună de iarnă 2.175 kWh. Ar însemna, din calculele noastre, peste 950 lei, cu TVA, numai electricitatea consumată, fără a lua în calcul taxa de energie verde, de cogenerare etc.
    Peleţii, tot mai scumpi
    Dacă optaţi pentru o centrală pe bază de peleţi, costurile cu încălzirea vor depinde mult de randamentul centralei, deci de banii pe care îi veţi da pe ea. Conform informaţiilor de pe calorserv. ro, la o casă de 120 mp este necesară o centrală de 12 kw doar pentru căldură, care ar consuma lunar 622 kilograme de peleţi. La un preţ de 16 lei sacul de 15 kilograme peleţi, rezultă un cost lunar de peste 650 de lei. Tot mai scump faţă de anii anteriori. Astfel, mulţi dintre cei care stau la case au renunţat la comoditate şi s-au aprovizionat cu lemne în această iarnă.
    Comparativ, proprietarul unei case noi din Buftea, de 150 mp, a plătit pentru încălzire şi apă caldă cu gaze, iarna trecută, 650 lei, cea mai mare factură.
    Preţurile finale depind însă de izolaţia casei, de confortul termic, dar şi de temperaturile exterioare.

    Citiţi mai mult: Gaz, curent, lemne sau peleţi? Cât costă încălzirea unei case – Consum > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/gaz-curent-lemne-sau-peleti-cat-costa-incalzirea-unei-case-1060720.html#ixzz2h1E7hmyV
    EVZ.ro

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Casă mistuită de flăcări într-un sat din apropierea orașului Târgu Frumos

    În data de 19.01.2021, ora 02:20, echipaje din cadrul Secției de Pompieri Târgu Frumos, au intervenit în localitatea Cristești, comuna Brăești, judeţul Iași, pentru stingerea...

    Dosar penal pentru doi bărbați prinși la braconaj piscicol pe Siret. Au fost amendați pentru că nu purtau mască de protecție

    Poliţiştii Poliţiei Municipiului Paşcani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj. La data de 18 ianuarie a.c., poliţiştii au depistat...

    OUG: Ce bani primește personalul medical implicat în vaccinarea populației României

    Medicii, inclusiv cei de familie, asistenții și registratorii medicali implicați în campania de vaccinare anti COVID-19 vor fi plătiți cu până la 90 de...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI