-1.1 C
Paşcani
miercuri, ianuarie 19, 2022

Gata! Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană. Ce se schimbă după Brexit

Brexitul urmează să aibă loc la miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, la 1.317 zile de la decizia britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană (UE) la 23 iunie 2016, relatează AFP care prezintă ceea ce se va schimba începând din acel moment.

Schimburile zilnice între Regatul Unit şi UE vor cotinua ca înainte, până la sfârşitul lui 2020. În această perioadă de tranziţie de 11 luni, Londra şi Bruxellesul îşi vor negocia relaţia viitoare. Câteva schimbări practice vor interveni, cu toate acestea, până atunci.

66 DE MILIOANE DE CETĂŢENI MAI PUŢIN

Vineri, la ora locală 23.00 (sâmbătă, 1.00, ora României), UE va pierde – pentru prima oară – un stat membru, care este, în plus, una dintre cele mai mari şi mai bogate ţări din bloc. Odată cu plecarea a 66 de milioane de locuitori, populaţia UE va scădea la aproximativ 446 de milioane de oameni.

Teritoriul Uniunii se va micşora, de asemenea, cu 5,5%. În cazul în care va decide vreodată să se întoarcă, regatul va trebui să se supună procedurii de aderare obişnuite.

INSTITUŢIILE

La Bruxelles, retragerea Union Jack de la Parlamentul European (PE) va simboliza o schimbare reală: Regatul Unit iese din UE şi devine ”ţară terţă”.

Niciunul dintre cei 73 de eurodeputaţi britanici aleşi în mai nu va mai participa la lucrările PE – 46 de mandate vor fi rezervate unor viitoare state membre, iar 27 vor fi redistribuite. Londra nu va mai avea dreptul să prezinte un candidat la un post de comisar european. Deja nu mai există un reprezentat britanic în Executivul european, după ce Boris Johnson a refuzat să propună unul în noua Comisie a Ursulei von der Leyen.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

DE LA ACELAȘI AUTOR

Anunt privind finalizarea implementarii proiectului „Grant pentru capital de lucru”

SC IRIS GHEŢ TRANS SRL anunta finalizarea implementarii proiectului...

40% din cazurile de cancer sunt datorate stilului de viață. Ce poți schimba pentru a preveni apariția bolii

Cancerul reprezintă a doua cauză a mortalității în țările...

Ministrul Finanțelor: România va impozita multinaționalele cu 15% din profit de la 1 ianuarie 2023

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat, marți seara, că...

DN 28B (Târgu Frumos – Botoșani), extins cu o bandă pe fiecare sens

Potrivit imaginilor făcute publice de Direcția Regională de Drumuri...