11.5 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Gaşca de bătăuşi în uniforme: Luat cu targa după ce a fost „tocat“ cu bastoanele în sediul Poliţiei

Patru poliţişti locali, unul de la Poliţia Naţională şi un jandarm din Paşcani au avut o seară de serviciu care ar putea să îi lase fără meserii. Ovidiu Ionuţ Toma, Dănuţ Gorcioaia, Dan Constantin Bîrzu şi Dănuţ Gavril, din cadrul Poliţiei Locale Paşcani, au fost trimişi în judecată pentru purtare abuzivă alături de agentul-şef de Poliţie Petru Cîtea şi jandarmul în rezervă Mihai Chiriac.
Cei şase au fost deferiţi justiţiei de Parchetul Militar după o investigaţie complicată şi de durată ce a vizat fapte de agresiune pe care le-ar fi comis în 2013.

În aceeaşi noapte, cei şase ar fi agresat doi bărbaţi pe care i-au ridicat de pe stradă pentru a-i sanc­ţiona. Pe lângă bătăi, forţele de or­dine sunt suspectate şi că ar fi falsificat procesele verbale de contravenţie, însă pentru aceste fapte ancheta s-a disjuns.

Care sunt acuzaţiile

Victimele celor şase sunt Paul Axinte şi Dorin Ghioc, ambii din municipiul Paşcani. Cei doi ar fi fost bătuţi în sediul Poliţiei din Paşcani în aceeaşi noapte, reiese din rechizitoriu. Potrivit actului de acuzare, în noaptea de 19 spre 20 iulie 2013, poliţistul, jandarmul şi cei patru poliţişti locali formau o echipă mixtă de intervenţie. Ime­diat după miezul nopţii, Petru Cîtea şi Mihai Chiriac, în timp ce patrulau pe strada Ştefan cel Mare, au observat un grup de tineri care tulbura ordinea şi liniştea publică.

Una dintre persoane a refuzat să se legitimeze şi a devenit violentă verbal şi fizic (gesticula din mâini), motiv pentru care a fost încătuşată şi dusă cu mâinile la spate la Poliţie. Când urca scările din sediu, unul dintre poliţişti i-a pus piedică, iar victima a căzut pe burtă, fiind încătuşată.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole