12.4 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Gala Premiilor Iaşi Jazz Festival: mâine, la Casa Studenţilor

Gala Premiilor Iaşi Jazz Festival, eveniment aflat la cea de-a XI-a ediţie, va avea loc mâine, de la ora 19, în Sala Gaudeamus de la Casa de Cultură a Studenţilor. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Universitatea Naţională de Arte „George Enescu”, în cadrul manifestării urmând să urce pe scenă laureaţii ediţiei din aceast an.

Prima etapă a festivalului s-a desfăşurat online, în perioada aprilie-iunie, timp în care tinerii muzicieni cu vârsta cuprinsă între 14 şi 30 ani înscrişi la o instituţie acreditată de Ministerul Tineretului sau Ministerul Educaţiei au putut aplica la una din cele trei secţiuni din concurs: Compoziţie Jazz, Interpretare Jazz şi Debutanţi.

Concurenţii au fost evaluaţi online de un juriu format din personalităţi proeminente din domeniul jazz-ului: muzicieni, jazzologi, profesori şi realizatori de emisiuni de radio-tv.

Astfel, ieşenii au ocazia ca în cadrul Galei de miercuri să îi urmărească pe scenă pe cei mai buni dintre concurenţii ediţiei din acest an.

„Depăşind limitele unui concurs cu orientare unică, de compoziţie, proiectul Iaşi Jazz Festival este dedicat descoperirii potenţialului tinerilor muzicieni aflaţi în demersul căutărilor direcţiilor proprii în domeniul muzicii de jazz, precum şi stimulării studenţilor în curs de afirmare, oferind mentorat de înaltă ţinută profesională, inspiraţie către noi oportunităţi de studiu şi perfecţionare, conectarea cu fenomenul muzical actual, un mediu deschis către autentic şi creativitate”, explică organizatorii festivalului.

În ceea ce priveşte accesul la manifestare, ieşenii pot urmări evoluţia pe scenă a laureaţilor pe bază de invitaţie pe care o pot ridica de la Casa Studenţilor. De asemenea, accesul se va face şi pe baza certificatului verde, fiind obligatorie şi purtarea măştii pe toată durata manifestărilor.

sursa zdi

Alte articole