Elevii Palatului Copiilor Iaşi vor fi recompensaţi vineri, 4 decembrie, pentru reuşitele importante pe care le-au avut în anul şcolar încheiat. Gala Premiilor de Excelenţă va avea loc de la ora 13.00, în sala „Eminescu” din cadrul Hotelului „Astoria”.
Categoriile după care s-a realizat jurizarea au fost: Premiul pentru rezultatele înregistrate în cadrul concursurilor din Calendarul Ministerului Educaţiei şi Cercetăţii Ştiinţifice, la nivel individual şi pe echipe, respectiv formaţii şi ansambluri, Premiul pentru debut, Premiul pentru întreaga activitate, Premiul pentru elevul sau eleva anului.
continuarea aici